- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (26.06.2016, 10:46)
- Departamentul Economic
IKEA scoate din circuit barierele de siguranţă pentru copii din gama Patrull
Compania IKEA avertizează clienţii care au cumpărat bariere de siguranţă pentru copii din gama Patrull să revină cu ele în magazinul din Bucureşti, unde vor primi înapoi suma integrală plătită pentru ele.

IKEA scoate din circuit barierele de siguranţă pentru copii din gama Patrull (Imagine: Silviu Mihai/ Arhiva Mediafax Foto)
Anunţul vine după ce compania a primit mai multe sesizări în legătură cu aceste bariere, care se pot deschide pe neaşteptate şi pot cauza căderea copiilor pe scări.
"Deşi au trecut testele pentru standardele în vigoare, în urma unei investigaţii realizate de un laborator extern, s-a observat că sistemul de închidere al barierelor de siguranţă nu funcţionează întotdeauna corect şi poate fi riscant pentru copiii mici. Potrivit rezultatelor acestei investigaţii, odată ce bariera a fost deschisă, există situaţii în care mecanismul de fixare nu revine la poziţia corectă de închidere. Astfel, produsul nu-şi mai îndeplineşte rolul de protecţie şi poate permite tocmai producerea incidentelor pe care ar trebui să le prevină", precizează reprezentanţii IKEA.
Compania a vândut în total în lume aproape trei milioane de bucăţi de bariere de siguranţă din gama Patrull, iar în magazinul din Bucureşti a vândut peste 10.000 de astfel de produse, fără a primi, totuşi, nicio sesizare cu privire la ele.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
În prezent, niciunul dintre aceste produse nu se mai găseşte la vânzare în magazinul IKEA din Bucureşti.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe