În 2022 o să munceşti. Cine îţi zice cum, te minte

  • Marile companii din SUA şi Europa au renunţat la planurile de a-şi aduce toţi angajaţii la birou.
  • Munca remote devine o obişnuinţă, unele companii oferă chiar posibilitatea ca angajaţii să lucreze din alte ţări, acoperindu-le o parte din cheltuieli.
Urmărește
1497 afișări
Imaginea articolului În 2022 o să munceşti. Cine îţi zice cum, te minte

În 2022 o să munceşti. Cine îţi zice cum, te minte

La mijlocul verii 2021 lucrurile păreau din ce în ce mai simple: cazurile de COVID erau într-o scădere continuă, situaţia din spitale sub control, vaccinarea mergea în cele mai multe ţări din Vestul Europei şi din SUA aproape de ceea ce planificaseră guvernanţii, iar marile firme din State şi din UE le trimiteau angajaţilor e-mail-uri în care îi anunţau să se pregătească demunca la birou aşa cum o ştiau înainte de pandemie. Un calcul ce s-a dovedit eronat. Omicron a dat peste cap orice socoteală făcută de cei care gestionează zeci, sute, mii de angajaţi.

Una dintre cele mai mari companii din lume, Apple, a amânat pe termen nedefinit întoarcerea la birou a angajaţilor săi, Washington Post a anunţat că-i primeşte în sediile sale doar pe cei care au făcută şi doza booster de vaccin, iar testarea săptămânală e obligatorie, CNN nu îşi mai primeşte fizic în birouri angajaţii consideraţi neesenţiali, iar Citigroup şi JPMorgan Chase îşi lasă angajaţii să lucreze remote până după Anul Nou. Ca lista să fie completă, petrecerea de Anul Nou din Times Square e pusă acum cu semnul întrebării, mai multe spectacole de pe Broadway au fost anulate, iar Metropolitan Opera primeşte doar spectatori care au booster-ul făcut. Forumul economic mondial de la Davos e amânat. Pentru când? Doar Omicron ştie.

Deciziile legate de felul în care vom munci în 2022 depind de răspândirea virusului, de cât de repede se va răspândi Omicron, de posibila apariţie a unei alte tulpini, de efectele pe care le au restricţiile introduse acum şi, nu în ultimul rând de situaţia imunizării. În SUA peste 60% din populaţie e vaccinată cu schema completă, iar puţin peste 18% au făcut deja doza booster. În Uniunea Europeană procentajul populaţiei cu schemă de vaccinare completă e de aproape 68%.

Detalii: https://vaccinetracker.ecdc.europa.eu/public/extensions/COVID-19/vaccine-tracker.html#uptake-tab

La cum arată harta vaccinării în acest moment în Europa, pare sigur că lucratul remote va rămâne o practică obişnuită şi nu o excepţie şi în 2022, cel puţin în prima parte a anului. E bine, e rău? Depinde pe cine întrebi şi la ce date te uiţi. Cel mai recent studiu făcut în Italia (The effects of remote working Evidence from Covid-19, Domenico Depalo, octombrie 2021) arată că munca de acasă aduce beneficii şi angajatorului şi angajatului, mai ales dacă e părinte, dar şi economiei naţionale. Studii similare nu au fost, momentan, făcute în România. Dar, sondajele şi estimările experţilor în piaţa muncii arată că şi la această oră aproximativ 50% dintre cei care lucrează în România lucrează remote, iar productivitatea muncii nu a avut de suferit din pricina asta, ba chiar a crescut în companii.

         

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici