În Dubai a fost inaugurat cel mai înalt hotel din lume

În Dubai a fost deschis, miercuri, cel mai înalt hotel din lume, Rose Rayhaan, o clădire cu 72 de etaje şi 482 de camere şi apartamente, situată la circa un kilometru de turnul cu 200 de etaje Burj Khalifa, inaugurat luni cu artificii şi jocuri de lumini, transmite Bloomberg.

Urmărește
275 afișări
Imaginea articolului În Dubai a fost inaugurat cel mai înalt hotel din lume

În Dubai a fost inaugurat cel mai înalt hotel din lume (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Construcţia hotelului a început în 2004.

Rose Rayhaan este unul dintre cele câteva hoteluri deschise în Dubai după ce recesiunea mondială a afectat călătoriile internaţionale, a redus ratele de ocupare şi a exercitat presiuni asupra preţurilor camerelor. În acest hotel nu este permis consumul de alcool.

Compania care administrează hotelul, Rotana, din Abu-Dhabi, operează 70 de hoteluri în Orientul Mijlociu şi nordul Africii şi intenţionează să deschidă alte două în 2010.

Burj Khalifa, cunoscut până la inaugurare sub numele de Burj Dubai, este cea mai înaltă clădire din lume, măsurând 828 de metri. Construcţia, care a costat 1,5 miliarde de dolari, include un hotel, 1.044 apartamente şi 37 de etaje pentru birouri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici