NHTSA a primit mii de plângeri cu privire la aceste accidente auto. Accidentele auto care implică motoarele care au luat foc s-au soldat cu cel puţin un mort şi peste 100 de răniţi şi ridică noi preocupări legate de producătorii de automobile din Coreea de Sud.
NHTSA a declarat că problema incendiilor şi a motorului autoturismului au afectat aproximativ şase milioane de autovehicule Hyundai şi Kia din 2015. Până în prezent, au fost rechemate pentru a putea fi reparate doar 2,4 milioane de maşini.
Cea mai recenă investigaţie se referă la Hyundai Sonata şi Hyundai Santa Fe, precum şi la Kia Optima, Kia Sorento şi Kia Soul.
De asemenea, NHTS a mai declarat că, în timp ce retragerile anterioare ale vehiculelor Kia şi Hyundai au legătură în principal cu motorul, noua anchetă „nu se limitează la componentele motoarelor şi poate să acopere sisteme sau componente suplimentare ale vehiculului”.
Atât companiile Hyundai, cât şi Kia au declarat că vor coopera cu Administraţia Naţională de Siguranţă a Traficului pe Autostrăzi.
Învestigaţa asupra vehiculelor Hyundai şi Kia a fost lansată de NHTSA, în urma unei petiţii primite din partea avocaţilor grupului Centrul de Siguranţă Auto.