Industria alimentară dă semne de supraîncălzire. Concurenţa creşte agresiv

Prezenţa a peste 10 lanţuri de retail în România, cu o populaţie de circa 20 milioane de locuitori, poate duce la o consolidare între companii, existând şi semnale de îngrijorare privind tendinţa de supraîncălzire a industriei alimentare pe fondul creşterii agresive a concurenţei.

Urmărește
1261 afișări
Imaginea articolului Industria alimentară dă semne de supraîncălzire. Concurenţa creşte agresiv

Industria alimentară dă semne de supraîncălzire. Concurenţa creşte agresiv (Imagine: Octav Ganea/Mediafax foto)

Pe lângă creşterea agresivă a concurenţei între jucători, supraîncălzirea industriei alimentare are la bază şi incertitudinea la nivel global şi deficitul de cont curent, situat la un nivel încă ridicat comparativ cu cel înregistrat în noile state membre UE.

"Având în vedere decalajul, comparativ cu standardul dezvoltării din ţările UE15, există oportunităţi importante de investiţii pe termen lung în dezvoltarea fermelor şi a capacităţii de producţie pe linia de procesare din industria alimentară. România continuă să importe de aproape 4 ori mai multe produse alimentare (în special produse alimentare, băuturi şi tutun) decât exportă. În ultimii 3 ani, deficitul comercial al produselor alimentare prezintă o tendinţă descendentă cauzată de: scăderea cererii interne şi a ponderii produselor premium în coşul de consum (factori ce au influenţat negativ importurile), deprecierea monedei naţionale, scăderea costurilor de producţie locală (factori ce au influenţat pozitiv exporturile)", se arată într-un comunicat al Coface.

Reprezentanţii companiei apreciază că în viitorul apropiat este probabil ca balanţa să încline în favoarea importurilor, pe fondul unei reveniri uşoare a consumului intern şi a frânării exporturilor ca urmare a îndeplinirii parţiale a standardelor de producţie europene de către producătorii locali.

"Agricultura are un potenţial strategic semnificativ, dar care este subexploatat datorită productivităţii scăzute şi înzestrării reduse cu mijloace de capital. Astfel, vom continua să consumăm produse alimentare din import şi în perioada următoare. România trebuie să investească mai mult în sectorul agricol, costul cu hrana fiind unul însemnat pentru o familie obişnuită de români, şi doar investind într-una dintre cele mai bune resurse naturale, România va reuşi să-şi consolideze poziţia în zona europeană", a declarat Constantin Coman, country manager Coface România.

Pe de altă parte, Coface arată că în anul 2012 companiile din sectorul agro-alimentar au întâmpinat dificultăţi în a-şi onora plăţile la termen, agreate cu partenerii de afaceri, 43% dintre acestea realizând plăţi lent sau neregulat.

Coface a analizat pe parcursul acestui an 11.648 de firme din industria alimentară, agricultură, fabricarea băuturilor, comerţ cu ridicata şi amănuntul, restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie, reprezentând 7% din totalul firmelor active la nivel sectorial (163.968) şi care generează consolidat peste 65% din cifra de afaceri înregistrată pentru toate codurile CAEN considerate în analiză. Astfel, 17,07% dintre aceste firme au fost încadrate în clasa de risc foarte crescut, iar 48,23% în clasa de risc peste nivelul mediu. Doar 30,73% dintre firmele analizate efectuează plăţile conform condiţiilor stabilite cu partenerii de afaceri. Astfel, nivelul de risc consolidat la nivel sectorial este de 4,34 indicând un risc de insolvenţă semnificativ.

"Companiile care activează în agricultură prezintă o volatilitate ridicată a performanţei financiare, puternic dependentă de condiţiile meteorologice. Anul 2012 a prezentat provocări multiple pe fondul secetei (lunile iulie şi august ale anului curent au fost cele mai călduroase din ultimii 52 de ani )", se menţionează în comunicat.

Potrivit Coface, firmele care activează în agricultură au debutat în anul 2012 cu rezerve financiare precare, fiind astfel mai expuse riscurilor din anul curent. Astfel, în ciuda performanţei comerciale foarte bune din anul 2011, profiturile nete consolidate au fost mediocre, rata acestora fiind de 4% din cifra de afaceri. De asemenea, nivelul de îndatorare al firmelor din agricultură a crescut semnificativ în ultimii ani, ajungând la 70% la sfârşitul anului 2011.

Marcat de gradul descrescător de capitalizare, structura capitalurilor acestor firme indică un potenţial limitat de finanţare suplimentară în viitor. Astfel, performanţa acestora va depinde strict de performanţa operaţională, şi în măsura în care aceasta nu se va realiza conform aşteptărilor, de resurse suplimentare ale acţionarilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici