INS: Pensia medie lunară a crescut cu 0,4% în trimestrul III

Pensia medie lunară, determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari plătite de casele de pensii, a fost în trimestrul III din 2023 de 2.117 lei, în creṣtere cu 0,4% faṭă de trimestrul precedent, arată datele INS publicate marţi.

Urmărește
89 afișări
Imaginea articolului INS: Pensia medie lunară a crescut cu 0,4% în trimestrul III

INS: Pensia medie lunară a crescut cu 0,4% în trimestrul III

Potrivit INS, în trimestrul III din 2023, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 92,4% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurări sociale, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent, reprezentând 80,0%, urmaţi de pensionari cu pensiile de urmaş cu o pondere de 9,8% şi de pensionari cu pensii de invaliditate, care au reprezentat 8,1%. În categoria pensionarilor de asigurări sociale, cele mai mici ponderi le-au avut pensionarii cu pensii anticipate parţial, cu o pondere de 2,0%, şi pensionarii cu pensii anticipate, a căror pondere a fost de numai 0,1%.

Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10, la nivel naţional, dar a prezentat variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai
4 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, la 14 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Vaslui, respectiv la 15 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman.

Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1079 de lei. Cele mai mici valori ale
pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat s-au înregistrat în judeţele Botoşani (1588 lei) şi Vrancea (1598 lei), iar cele mai mari valori în judeţul Hunedoara (2667 lei) şi în Municipiul Bucureşti
(2547 lei).

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent - indemnizaţie socială), în trimestrul III 2023, a fost de 1148,1 mii persoane, din care: 1035,1 mii persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 22,5% din totalul pensionarilor din această categorie; 107,3 mii persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 65,2% din totalul pensionarilor din sistemul pentru agricultori; şi 5,7 mii persoane din sistemul militar, reprezentând 2,8% din totalul pensionarilor acestei categorii.

Comparativ cu trimestrul III al anului precedent, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 17 mii persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a scăzut cu 2 mii persoane. Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, cu 14,1% , respectiv cu 13,0%.

Faţă de trimestrul II din 2023, numărul mediu de pensionari a fost în creştere cu o mie persoane faţă de trimestrul precedent, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost în creştere cu 3 mii persoane. De asemenea, pensia medie lunară ṣi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut faṭă de trimestrul precedent, cu 0,4% ṣi respectiv cu 0,1%.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
pensii,
ins,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici