- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (01.09.2022, 15:11)
- Andrei Şerbănescu
Într-un stat european inflaţia este de numai 3,5%, chiar la cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani
Preţurile elveţiene au crescut cu 3,5% în august, peste valoarea de 3,4% din iulie -- deja cea mai mare din ultimele trei decenii -- şi cu mult peste ţinta de inflaţie de 2% a Băncii Naţionale Elveţiene, a raportat Bloomberg.
Urmărește
1785 afișări
Comparativ, inflaţia din zona euro se află la 9,1%, cu mult peste cea a naţiunii alpine.
Săptămâna trecută, preşedintele Băncii Naţionale Elveţiane, Thomas Jordan, a avertizat că presiunile asupra preţurilor au devenit mai ample, susţinând că o inflaţie mai mare ar poate persista în anii următori.
Banca centrală urmează să ia în considerare o nouă creştere a ratelor dobânzilor la reuniunea din 22 septembrie. Oficialii au crescut deja ratele cu jumătate de punct în luna iunie -- convinşi parţial de inflaţia ridicată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Sindicaliştii au încheiat protestul din Piaţa Victoriei, din cauza sosirii susţinătorilor lui Călin Georgescu
-
Protest de amploare în Bucureşti: silvicultori, militari în rezervă, poliţişti, angajaţi ai metrolului, mineri, siderurgişti. Una din revendicări este abrogarea ”ordonanţei austerităţii”
-
Peste 1.000 de oameni au participat la Hora Unirii organizată de Călin Georgescu în parcul Tineretului din Capitală. A fost prezent şi George Simion
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe