Investiţiile în energia eoliană rămân deocamdată la nivel de intenţie

Îngrijorările Uniunii Europene în privinţa asigurării necesarului de energie, determinate de preţurile ridicate ale combustibililor, de problemele în aprovizionare şi de încălzirea globală, cauzată de emisiile generate în mare parte de producătorii de energie, au determinat o promovare intensă a energiilor regenerabile, mai puţin poluante şi teoretic nelimitate.

Printre acestea se numără energia eoliană, geotermală, biomasa sau cea solară.

Unul dintre sectoarele în care România poate dezvolta capacităţi noi şi nepoluante de producere a eletricităţii din surse regenerabile este cel eolian, al cărui potenţial teoretic se ridică la 14.000 MW instalaţi, cu doar 1.000 MW mai puţin decât puterea instalată cumulată a tuturor producătorilor de energie la nivel naţional.

"Încă nu a venit nimeni la noi să ceară autorizaţie de înfiinţare, deşi multe companii spun că intenţionează să investească în turbine eoliene. Mulţi încă fac studii, evaluări, măsurători", a declarat agenţiei MEDIAFAX Nicolae Opriş, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

În România funcţionează deja câteva turbine eoliene, dar cu puteri reduse, al căror aport în producţia anuală este nesemnificativ.

Licenţele şi autorizaţiile pentru producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea de electricitate sunt acordate de ANRE, autoritate care stabileşte reglementările pentru funcţionarea sectorului energetic şi a pieţelor de energie electrică, termică şi gaze naturale.

Deşi interesul companiilor pentru acest sector, este, cel puţin la nivel declarativ, imens, şi au fost anunţate proiecte totalizând mai multe mii de megawaţi, în practică lucrurile stau altfel.

"În realitate, această cifră este mai mică, pentru că unii investitori vin pe acelaşi proiect, iar măsurătorile şi autorizările durează", a spus Opriş.

Scenariul ipotetic în care capacităţile actuale ar fi suplimentate cu întregul potenţial, de 14.000 MW, în turbine eoliene, producţia anuală de energie ar creşte cu 23 TWh, respectiv mai mult cu 36,9% faţă de producţia brută de energie din anul 2006, de 62,21 TWh.

Interesul pentru proiectele eoliene, mai mult sau mai puţin teoretic, al României, susţinut de intenţia Uniunii Europene, asumată şi de Guvernul de la Bucureşti, ca în anul 2020 sursele de energie regenerabilă să asigure 20% din consumul energetic al blocului comunitar, şi de oportunităţile României ca piaţă nesaturată şi de statutul de nou membru al Uniunii au determinat marii jucători energetici europeni să anunţe planuri pentru construcţia de centrale eoliene.

Potrivit oficialilor Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF), o însumare a intenţiilor anunţate de investitori pentru construcţia de turbine eoliene depăşeşte nivelul de 10.000 MW.

"Primim zilnic exprimări ale interesului de la investitori care vor o turbină eoliană sau ferme eoliene. Dacă îi adunăm pe toţi care şi-au exprimat interesul, depăşim 10.000 MW", a afirmat şeful Direcţiei de politici energetice din MEF, Alexandru Săndulescu.

Costul instalării unui MW de energie în centrale eoliene variază de la un milion de euro la 1,4 milioane euro.

Totodată, perioada de recuperare a investiţiei este mai mare decât cea într-o termocentrală, spre exemplu, ceea ce face ca energia produsă în centrale eoliene să fie mai scumpă decât cea produsă în termocentrale, centrale nucleare sau hidrocentrale.

Printre companiile care au anunţat intenţii de a investi în turbine eoliene sunt Enel (Italia), care, prin preluarea firmei Blue Line Bistriţa, dispune de posibilitatea de construi turbine cu o capacitate potenţială de 200 MW instalaţi.

Eviva Nalbant, o subsidiară a grupului portughez Martifer, a concesionat la Babadag, judeţul Tulcea, un teren cu o suprafaţă de 260 de hectare, unde va dezvolta un parc eolian de 48 MW, reprezentând prima etapă dintr-un proiect care vizează construcţia unor centrale eoliene de 400 MW, până în 2012.

Distribuitorul şi furnizorul de energie deţinut de stat Electrica vizează deţinerea a circa 100 MW în turbine eoliene.

De asemenea, grupul ceh CEZ urmăreşte realizarea unor investiţii greenfield pentru construcţia unor capacităţi eoliene tot de 100 MW.

Totodată, distribuitorul de gaz petrolier lichefiat Butan Gas, fondat de omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan, a anunţat că va investi în producţia de energie eoliană.

Intenţii similare au anunţat şi grupul german E.ON, compania spaniolă Detea şi firma energetică de stat Verbund Austria, aceasta din urmă fiind interesată de construcţia unui parc de turbine eoliene în zona şantierului naval Constanţa.

Un investitor are nevoie, pe lângă o serie de autorizaţii, şi de terenuri amplasate într-o zonă propice pentru construcţia unor centrale eoliene. Totodată, trebuie avute în vedere impactul asupra mediului, protecţia păsărilor, poluarea fonică, precum şi elementul estetic.

Pentru ca o investiţie în energia eoliană să fie rentabilă, astfel de unităţi trebuie amplasate în zone în care valorile medii ale vântului variază între viteze de peste 11 metri/secundă şi de cel puţin 3,5 metri/secundă. Sub acest prag minim o astfel de investiţie este neprofitabilă.

Determinarea intensităţii vântului se realizează prin măsurători, care durează cel puţin un an.

Regiunile cu potenţial energetic eolian ridicat sunt litoralul Mării Negre, podişurile din Muntenia şi Dobrogea şi zonele montane înalte, potrivit Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei (ARCE).

Totodată, un impediment pentru investitorii care intenţionează să aloce fonduri în producţia de energie din surse eoliene este cererea ridicată de componente şi de turbine, care face ca livrarea acestora să dureze între doi şi trei ani de la momentul cererii.

Siemens, unul dintre principalii producători de echipamente pentru generatoarele eoliene, susţine că instalaţiile vor fi disponibile pe piaţa românească abia peste 2-3 ani, din cauza cererii ridicate.

"Potrivit unor estimări, în România există proiecte eoliene de generare a energiei regenerabile în stadiu de proiectare şi de finanţare pentru o capacitate de ordinul miilor de MW. Timpul de livrare pentru un astfel de proiect este de aproximativ trei ani", a declarat Petru Ruset, directorul diviziei româneşti a Siemens de generare, transport şi distribuţie a energiei.

Siemens nu a livrat, deocamdată, în România, astfel de echipamente.

Reprezentanţii altui furnizor important de echipamente pentru turbine eoliene, General Electric (GE) Energy, au spus că firma a livrat echipamente în România doar pentru unităţi mici, dar se aşteaptă ca proiectele mari să înceapă în 2008-2009.

"Primele proiecte mari pentru care GE Energy va livra echipamente de turbine eoliene în România vor începe în 2008-2009", au arătat reprezentanţii companiei.

Potrivit documentului de strategie energetică a României pentru intervalul 2007-2020, aprobat de Guvern, construirea de noi capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile, inclusiv eoliene, presupune costuri totale de 1,8 miliarde de euro.

Pentru atragerea investitorilor în sectorul energiilor regenerabile, autorităţile au elaborat un sistem de certificate verzi, utilizat şi în UE.

Certificatele verzi sunt emise lunar producătorilor de către compania de stat Transelectrica, operatorul naţional de transport şi sistem, şi sunt documente care atestă producerea din surse regenerabile a unei cantităţi de 1 MWh de electricitate, pe care producătorii le pot vinde.

Furnizorii de electricitate sunt obligaţi să cumpere anual un număr de certificate verzi egal cu produsul dintre valoarea cotei obligatorii stabilite şi cantitatea de electricitate furnizată clienţilor.

Totodată, firmele interesate de sectorul energiilor regenerabile vor beneficia de conectarea la sistemul naţional de transport.

Un raport din luna februarie al Biroului de Statistică al Uniunii Europene, Eurostat, susţinea că România se va situa, în 2010, printre ţările din blocul comunitar cu cea mai ridicată pondere de electricitate produsă din surse regenerabile în consumul total.

Până atunci însă, România are şanse mai mari să construiască termocentrale noi cu tehnologii evoluate şi mai puţin poluante, pentru care marile grupuri europene de utilităţi, şi nu numai, duc o bătălie asiduă.

E.ON (Germania), Enel (Italia), CEZ (Cehia), Electrabel (Belgia), AES Corporation (SUA), Gaz de France, Electricite de France International, Edison (Italia), Mechel International Holding (Elveţia) şi Centralele Electrice Ungare se află pe listele de aşteptare pentru implicarea în proiecte de construcţie de termocentrale noi.

În acelaşi timp, companiile petroliere Petrom, Rompetrol şi Lukoil sau producătorul de aluminiu Alro Slatina au anunţat intenţii similare.

Capacitatea instalată în turbine eoliene în toată lumea se ridica la sfârşitul anului 2006 la 73.904 MW, reprezentând aproximativ 1% din necesarul mondial de energie electrică.

Germania se situează pe primul loc în lume în funcţie de capacitatea instalată în turbine eoliene, cu o producţie anuală de circa 20.000 MWh.