Lipsa studenţilor din Cluj-Napoca are un impact semnificativ asupra vieţii economice a oraşului

Lipsa studenţilor din Cluj-Napoca are un impact semnificativ asupra vieţii economice a oraşului, în condiţiile în care aproximativ 33,4 mil. euro sunt cheltuiţi lunar de către studenţi, în perioadele în care aceştia sunt prezenţi fizic la facultate, arată un studiu al Universităţii Babeş-Bolyai.

Urmărește
4279 afișări
Imaginea articolului Lipsa studenţilor din Cluj-Napoca are un impact semnificativ asupra vieţii economice a oraşului

Sursa foto: Mediafaxfoto

Estimarea este făcută pe baza studiului de impact în economia oraşului Cluj-Napoca a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), precizează Ziarul Financiar.

„Pornind de la estimările cheltuielilor studenţilor UBB în 2015, ajustate în funcţie de numărul studenţilor UBB în anul academic 2019/2020, rata inflaţiei şi extrapolate la numărul total al studenţilor din toate cele 11 universităţi clujene - 6 universităţi publice şi 5 universităţi private - rezultatele studiului sugerează că totalul cheltuielilor lunare ale studenţilor sunt de aproximativ 33,4 milioane de euro. Această sumă rămâne subestimată, deoarece în estimările iniţiale au fost incluse doar cheltuielile studenţilor înscrişi la forma de învăţământ la zi, la nivel licenţă, master şi doctorat, fără a fi incluse persoanele înscrise la studii postuniversitare şi gradele didactice”, potrivit studiului realizat de prof. univ. dr. Dan Lazăr (prorectorul UBB pentru finanţare, digitalizare şi relaţia cu studenţii) şi Andrei Chircă.

De asemenea, potrivit studiului, cei 7,5 milioane de euro cheltuiţi de vizitatorii studenţilor UBB în Cluj-Napoca în 2015 pot reprezenta o pierdere lunară de 625.000 de euro. Un alt factor subestimat este raportul dintre studenţii străini - categoria cu cel mai mare buget de cheltuieli - în alte universităţi decât UBB. În medie, proporţia studenţilor străini în totalul populaţiei studenţeşti din Cluj-Napoca este de aproximativ 7%.

Pentru anul de referinţă 2015, pe baza unui anchete sociologice a fost estimat faptul că totalul cheltuielilor studenţilor UBB a fost de peste 141,5 mil. euro (629,2 mil. lei) la o populaţie studiată de 29.754 de studenţi ai UBB în Cluj-Napoca (fără extensii), doar în sistemul de învăţământ la zi, nivel licenţă, master şi doctorat (fără a fi incluse persoanele înscrise la studii postuniversitare şi cadrele didactice). La aceste estimări se mai adaugă peste 7,5 mil. euro (33,7 mil. lei) cheltuielile efectuate de persoanele aflate în vizită la studenţii UBB în 2015 şi alţi aproximativ 1,5 mil. euro (6,6 mil. lei), cheltuieli efectuate pe perioada de admitere de către potenţialii studenţi aflaţi în Cluj-Napoca.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici