Mark Mobius, preşedinte Templeton: Oltchim are nevoie de un bun administrator. Poate nu e cazul celui care a câştigat licitaţia

Statul trebuie să găsească pentru companiile mari pe care le deţine cumpărători viabili şi buni administratori, în cazul Oltchim fiind posibil ca cel care a câştigat licitaţia să nu fie un bun manager, a declarat Mark Mobius, preşedintele executiv al grupului Templeton Emerging Markets.

Urmărește
713 afișări
Imaginea articolului Mark Mobius, preşedinte Templeton: Oltchim are nevoie de un bun administrator. Poate nu e cazul celui care a câştigat licitaţia

Combinatul Oltchim (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

"În cazul Oltchim, cred că este posibil ca cel care a cumpărat combinatul să nu fie un manager bun pentru companie. Cred că este foarte important ca atunci când statul vinde astfel de întreprinderi să găsească un cumpărător viabil, capabil să cumpere şi să administreze activele cumpărate în beneficiul ţării şi să facă şi profit, bineînţeles", a afirmat Mobius la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV.

Dan Diaconescu a câştigat săptămâna trecută licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Premierul Victor Ponta a declarat că Dan Diaconescu are termen până luni să plătească suma respectivă şi că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Diaconescu nu plăteşte, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.

Şeful Templeton Frontier Markets consideră "amuzat şi trist" schimbul de replici dintre premier şi Dan Diaconescu privind capacitatea financiară a lui Diaconescu să preia compania şi să reînceapă producţia, dar şi cu privire la intenţia Guvernului de a găsi "în cel mai scurt timp un investitor serios" pentru Oltchim.

"Asişti la astfel de întâmplări peste tot în lume când există mari dezbateri care înconjoară vânzarea activelor de către stat, te confrunţi cu astfel de probleme absolut oriunde, fie că eşti în Brazilia, în Rusia sau în Vietnam. Este deopotrivă amuzat şi trist, este o combinaţie a amândurora şi este o nefericire, pentru că am putea face atât de mult progres dacă oamenii ar fi rezonabili şi achiziţionează aceste companii când sunt capabili să o facă şi din punct de vedere al banilor şi al managementului", a afirmat el.

Întrebat dacă crede că statul putea pune unele condiţii participanţilor la licitaţie, inclusiv prin depunerea unei garanţii care să demonstreze bonitatea financiară, Mobius a spus că trebuie verificat de la început dacă participanţii la o privatizare pot plăti preţul, pot opera compania respectivă. Totodată, participanţii trebuie să spună ce vor face cu angajaţii.

"Există pericolul să ajungi la o situaţie unde vin cumpărători necalificaţi, incapabili să plătească preţul licitaţiei şi ajungi într-o situaţie mai rea decât la început. Privatizarea nu este o favoare, nu există nicio garanţie a succesului şi de aceea procesul de privatizare trebuie făcut într-un mod sistematic pentru a avea de la bun început garanţia sau pentru a asigura o probabilitate mai mare a succesului", a afirmat şeful Templeton Frontier Markets.

Întrebat dacă în această perioadă de criză statul ar trebui să încerce să privatizeze sau să eficientizeze companiile pe care le controlează, Mobius a spus că cele două procese ar trebui realizate concomitent.

"Mai întâi trebuie să încerce să restructureze companiile dinăuntru, să numească manageri buni, să facă schimbări, astfel încât acestea să devină profitabile. În acelaşi timp, să înceapă procesul de privatizare astfel încât controlul asupra acestor companii să poată fi trecut către sectorul privat, statul să îşi vândă participaţiile. Nu este necesar ca Guvernul să vândă tot, poate păstra o participaţie minoritară, îşi poate păstra un loc în consiliul de Administraţie, însă este necesar ca pachetul majoritar, controlul, să treacă în portofoliul unui grup care poate administra compania eficient", a continuat el.

Potrivit oficialului Franklin Templeton, Petrom este un exemplu de privatizare de succes şi o companie care are contribuţii însemnate la economia României.

Mobius consideră că deseori sunt necesare disponibilizări la companii imediat după privatizare, întrucât acestea au un număr "extraordinar de angajaţi care nu fac nimic şi care determină şi multe din pierderi". Totuşi, el menţionează că după ce o companie devine viabilă şi profitabilă trebuie să înceapă să facă angajări.

Întrebat ce se întâmplă când companiile nu devin viabile, Mobius a spus că acestea ar trebui închise.

"Este o parte necesară a economiei. Din nefericire, este un lucru cu care trebuie să ne confruntăm şi cu care trebuie să fim deschişi în a ne confrunta. Astăzi în Europa, în Grecia, în Spania este o problemă la ordinea zilei. De aceea vedem demonstraţii pe stradă. Oamenii nu vor să îşi piardă locurile de muncă, însă, pentru a face o companie viabilă, este necesară schimbarea", a explicat el.

Şeful Templeton Emerging Markets a spus, pe de altă parte, că piaţa de capital din România se poate dezvolta prin listarea unor companii mari de stat şi amintit că România s-a angajat în faţa FMI să privatizeze unele companii de stat.

"Problema este pe masă. Întrebarea ţine de ritmul, de viteza cu care poate fi realizat acest proces. Nu are rost să privatizăm o întreprindere care nu este bine administrată şi nu este profitabilă pentru că nu obţii un preţ potrivit pentru ea. În măsura în care profitabilitatea creşte şi preţul de vânzare al acţiunilor creşte. Este o alternativă viabilă", a adăugat Mobius.

Franklin Templeton a preluat în septembrie 2010 administrarea Fondului Proprietatea, fond care deţine în prezent participaţii la companii de stat importante precum Hidroelectrica (19,9%), Romgaz (15%), Nuclearelectrica (9,7%), Transgaz (15%) şi Complexul Energetic Oltenia (21,5%), dar şi la companii privatizate precum OMV Petrom (20,1%), Alro (10,2%) sau BRD (3,6%).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici