- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (10.11.2022, 14:59)
- Gabriel Pecheanu
Măsurile sociale merg mai departe: 50 de euro la fiecare două luni şi în anul viitor
Bugetul de stat încă nu este aprobat de Parlament pentru că este pentru prima dată, în România, când se realizează bugetarea pe programe.

Măsurile sociale merg mai departe: 50 de euro la fiecare două luni şi în anul viitor
„Ne-am angajat să avem un proiect de buget cât mai repede posibil, la sfârşitul lunii octombrie, nu am reuşit acest lucru pentru că este pentru prima dată, în România, când se realizează bugetarea pe programe, ori fiecare minister trebuie să îşi asigure proiectarea bugetului şi încărcarea datelor pe programe. Vă pot da asigurări că până la jumătatea lunii decembrie, aşa cum am discutat calendarul, vom avea bugetul aprobat în Parlament”, spune Nicolae Ciucă.
Premierul menţionează că măsurile din programul Sprijin pentru România vor continua în anul viitor.
„Valoarea pensiilor şi a salariului minim urmează să fie decise în funcţie de datele finale. În acest moment există acest angajament ca pensiile să fie crescute în limita inflaţiei, să putem să acoperim această pierdere în bugetul fiecărei familii şi de asemenea să identificăm celelalte măsuri pe care putem să le luăm pentru persoanele vulnerabile. Ca atare, măsurile pe care le-am adoptat, cei 50 de euro la fiecare două luni vor continua şi în anul viitor şi vom găsi şi alte soluţii pentru a putea să-i sprijinim”, încheie premierul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
George Simion, despre percheziţiile în care e vizat şi Horaţiu Potra: Continuă abuzurile
-
Slovacia: Fico, presat să se scuze pentru susţinerea rezoluţiei ONU care condamnă agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.
-
Călin Georgescu lansează un atac dur în urma percheziţiilor în care e vizat şi Horaţiu Potra: Sistemul comunisto-bolşevic continuă abuzurile odioase


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe