În baza dispoziţiei date de prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, privind activarea imediată a instituţiilor de control şi verificare a situaţiei generate de creşterea nejustificată a preţurilor la carburanţi, ministrul Finanţelor a solicitat Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), demararea unei ample acţiuni de verificare a pieţei combustibilului din România, anunţă ministerul.
Echipele DGAF, alături de comisari din cadrul ANPC şi reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei, vor verifica întreg lanţul comercial, adică atât staţiile de vânzare a carburanţilor, cât şi distribuitorii en-gros, antrepozitele fiscale, precum şi companiile implicate.
Efectivul de inspectori ANAF va fi alocat dinamic, în funcţie de informaţiile obţinute şi de situaţia din teren, precizează instituţia.