Modificări ale cotelor de pariuri din interior: doi angajaţi, audiaţi pentru biletele câştigătoare

Doi angajaţi ai unei case de pariuri din Bucureşti au modificat fără drept cotele unor pariuri sportive, în perioada 2018 - 2019 şi au declarat câştigătoare biletele depuse folosind procedura „cash out”. Acum trebuie să dea explicaţii Poliţiei. Prejudiciul depăşeşte 750.000 de lei.

Urmărește
720 afișări
Imaginea articolului Modificări ale cotelor de pariuri din interior: doi angajaţi, audiaţi pentru biletele câştigătoare

Modificări ale cotelor de pariuri din interior: doi angajaţi, audiaţi pentru biletele câştigătoare

Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice- Sector 2, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, au pus în executare, miercuri, două mandate de aducere, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică în formă continuată.

„Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 2018 - 2019 doi angajaţi, în funcţia de referenţi statisticieni de specialitate în cadrul unei societăţi având ca obiect de activitate pariurile sportive, în contextul unor meciuri de fotbal, ar fi modificat manual, fără drept, cu intenţie, cotele unor pariuri sportive şi ar fi declarat câştigătoare biletele depuse folosind procedura „cash out”. Din cercetări, s-a stabilit că prejudiciul creat persoanei vătămate este în valoare de 750.000 de lei”, transmite Poliţia Capitalei.

Pentru administrarea probatoriului, pe lângă cele două persoane aduse cu mandat, au fost citate şi alte 26 de persoane, martori în cauză.

Toţi vor fi audiaţi, urmând a fi dispuse măsurile legale.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă informatică în formă continuată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici