National Bank of Greece vinde Banca Românească, dar şi operaţiunile din Serbia şi Cipru

Al doilea cel mai mare creditor din Grecia, National Bank, va vinde mai multe active, printre care şi operaţiunile din România, reprezentate de Banca Românească, pentru a finaliza un plan de restructurare stabilit cu autorităţile europene, a declarat miercuri directorul general al instituţiei.

Urmărește
1692 afișări
Imaginea articolului National Bank of Greece vinde Banca Românească, dar şi operaţiunile din Serbia şi Cipru

National Bank of Greece vinde Banca Românească, dar şi operaţiunile din Serbia şi Cipru

La fel ca alte bănci greceşti, NBG a vândut active şi investiţii străine pentru a se concentra pe sectorul bancar din ţară, câştigurile majorând rata de capital şi lichidităţile.

"Suntem foarte aproape de a anunţa cumpărătorul pentru Banca Românească", a declarat directorul general, Leonidas Fragiadakis, într-un interviu pentru Reuters. "Vânzarea va fi finalizată în câteva luni, va fi atractivă din punctul de vedere al capitalului şi benefică pentru lichidităţi", a precizat Fragiadakis.

Credit Suisse consiliază grupul în procesul de vânzare.

Cumpărătorul pentru subsidiara din România, care are o reţea de 110 sucursale, va plăti un împrumut de 550 de milioane de euro pe care Banca Românească l-a luat de la NBG, sporind astfel lichidităţile.

Pe lângă Banca Românească, Fragiadakis a spus că NBG ar putea vinde operaţiuni mai mici din Serbia, Albania şi Cipru, ca parte din acordurile stabilite cu autorităţile.

"Peste 90% din restructurare a fost finalizată. Aceste operaţiuni reprezintă o parte foarte mică din angajamentele din plan", a spus directorul băncii, susţinând că procesele de vânzare sunt în derulare.

NBG, care este deţinută în proporţie de 40% de HFSF, fondul de salvare bancară al ţării, după trei runde de recapitalizare, se va concentra pe piaţa internă.

Grupul a redus împrumuturile de la fondul de urgenţă al băncii centrale a Greciei (ELA) la 5,8 miliarde euro şi se aşteaptă să îl micşoreze anul viitor.

"Suntem pe cale să eliminăm finanţarea ELA, undeva în 2018", a spus Fragiadakis.

În afara activităţilor bancare specifice, desfăşurate prin Banca Românească, Grupul NBG este implicat în România şi în alte domenii financiare. Companiile reprezentative aflate sub controlul acestuia sunt: societatea de asigurare - reasigurare Garanta, societatea de servicii de investiţii financiare - NBG Securities SA Atena - Sucursala Bucureşti şi NBG Leasing.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici