- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (14.10.2013, 22:00)
- Departamentul Economic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Procesul de privatizare a CFR Marfă A EŞUAT. GFR: Vânzătorul a transmis că nu poate semna contractul pentru că nu s-au îndeplinit două condiţii
Comisia de privatizare a comunicat Grup Feroviar Român că privatizarea nu poate fi încheiată pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei, potrivit GFR.
Urmărește
3288 afișări
Negocierile pentru vânzarea CFR Marfă se apropie de final, părţile nu au ajuns la un acord
UPDATE 23:10 Mănescu: Privatizarea va fi reluată
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat luni seara că Grup Feroviar Român (GFR) ar fi putut plăti pentru acţiunile CFR Marfă, că ministerul a îndeplinit toate condiţiile pentru transferul de proprietate şi că procesul de privatizare va fi reluat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Paleologu: Călin Georgescu este opera lui Iohannis, este un demagog desăvârşit, cu ton de guru
-
Josep Borrell cere Israelului un armistiţiu cu Hezbollah
-
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A uimit România şi a alarmat aliaţii săi”
Comisia de privatizare a CFR Marfă, în calitate de vânzător, a convocat luni echipa Grup Feroviar Român (GFR) la sediul Ministerului Transporturilor pentru a comunica faptul că nu poate să invite câştigătorul licitaţiei, GFR, la finalizarea privatizării întrucât nu au fost îndeplinite două condiţii de care depindea această procedură, se arată într-un comunicat transmis de GFR.
Cum nu s-a ajuns la momentul finalizării, contractul se desfiinţează de drept la finalul zilei, iar cumpărătorul, GFR, nu are bază legală să achite diferenţa de preţ, menţionează GFR.
"Am fost astăzi chemaţi la Ministerul Transporturilor pentru a fi informaţi de către Comisia de Privatizare că nu putem fi invitaţi să plătim restul de bani pentru pachetul de 51% din CFR Marfă, pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile suspensive ale contractului de privatizare. Unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea structurii acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu avea timpul necesar pentru a-şi da avizul. În aceste condiţii, am fost convocaţi să luăm la cunoştinţă imposibilitatea finalizării privatizării. Dacă ministerul va fi de acord să renunţe la clauza de confidenţialitate, veţi vedea că există o ordine clar stabilită a paşilor care trebuie făcuţi până să se poată ajunge la plata preţului. Plata pe care trebuia să o facă GFR era doar ultimul dintre aceşti paşi", a declarat în comunicat Gruia Stoica, proprietarul GFR.
Citeşte şi:
Guvern: În şedinţă nu a fost propusă şi nici discutată o prelungire a privatizării CFR Marfă
În plus faţă de condiţiile suspensive, nici structura capitalului social nu a fost definitivată, respectiv numărul de acţiuni corespunzător cotei de 51% care urmează să se transfere. În acest sens, nu a fost efectuată diminuarea capitalului social cu valoarea activelor care urmează să se transfere de la CFR Marfă către alte societăţi deţinute de stat", potrivit GFR.
“Nu este treaba mea să emit judecăţi despre cine este de vină, dar pot să vă spun cât de dezamăgit sunt de modul în care s-au desfăşurat lucrurile. Îmi pare rău nu doar pentru impactul asupra Grup Feroviar Român şi a mea, ci şi pentru cei 11.000 de angajaţi ai CFR Marfă, pentru că nu avem acum o privatizare de succes cu o companie românească şi pentru cum se va vedea asta în afara ţării", a mai afirmat Gruia Stoica.
Grup Feroviar Român consideră că membrii comisiei de privatizare nu au făcut toate diligenţele şi nu au depus toate eforturile pentru identificarea soluţiilor din timp, în vederea definitivării cu succes a privatizării.
Surse apropiate discuţiilor au declarat anterior că procesul de privatizare a CFR Marfă a eşuat deoarece comisia de privatizare şi Grup Feroviar Român (GFR) nu au ajuns la un rezultat pentru încheierea transferului de acţiuni în proprietate privată.
Comisia de privatizare a arătat că tranzacţia nu poate fi încheiată pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile suspensive din hotărârea de Guvern privind transferul de acţiuni, au menţionat sursele.
Potrivit hotărârii de Guvern privind privatizarea CFR Marfă, termenul pentru finalizarea procesului expiră luni, nefiind prelungit de către Guvern.
Citeşte şi:
Grupul Feroviar Român cere desecretizarea contractului de privatizare a CFR şi implicarea ministrului Mănescu. Reacţia ministrului Transporturilor
Anexa actului normativ pentru privatizarea CFR Marfă prevede că transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din acţiuni se realizează la data îndeplinirii cumulative a cinci condiţii: emiterea unei decizii din partea autorităţilor de concurenţă; finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra companiei la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii în urma operaţiunii; obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii a unui acord cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii contractului; creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător şi semnarea declaraţiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în registrul acţionarilor şi de acţiuni al societăţii.
Consiliul Concurenţei nu poate da avizul până luni, termenul limită pentru finalizarea privatizării CFR Marfă.
Finalizarea vânzării-cumpărării pachetului de acţiuni, constând în plata preţului de cumpărare şi în transferul titlului de proprietate, va avea loc sub condiţia semnării unui contract de escrow unde cumpărătorul să depoziteze o sumă reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei, precum şi a realizării condiţiilor suspensive prevăzute anterior.
Citeşte şi:
Ministrul Transporturilor cere şefului comisiei de privatizare să transmită luni un punct de vedere privind CFR Marfă
Până în prezent, GFR a plătit o garanţie de 10 milioane de euro şi un avans de 20 milioane de euro, reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei. Pentru finalizarea privatizării GFR ar fi trebuit să mai achite 170 milioane de euro.
În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni
Grup Feroviar Român (GFR) a cerut duminică Ministerului Transporturilor să facă public contractul pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la CFR Marfă, solicitând totodată implicarea directă a ministrului de resort, Ramona Mănescu, în vederea evitării unui eşec al privatizării.
Ulterior, Ramona Mănescu a cerut secretarului de stat Cristian Ghibu, preşedintele comisiei de privatizare a CFR Marfă, şi consultanţilor Deloitte şi Muşat şi Asociaţii să transmită luni un punct de vedere privind evoluţia, momentul şi paşii următori în această privatizare.
Citește pe alephnews.ro: PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Dragoş Damian, Terapia Cluj. Suveranism. Stimati oamenii de afaceri, onorabili CEO, profesori de finanţe, analişti economici, experţi in macroeconomie, bancheri, avocaţi de M&A, lobbişti, ce părere aveţi voi despre suveranism?
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Ministrul Transporturilor cere şefului comisiei de privatizare să transmită luni un punct de vedere privind CFR Marfă
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe