- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Noua estimare de PIB este de 609 miliarde lei, deficitul pe februarie în jur de 2 miliarde de lei
Produsul Intern Brut estimat pentru acest an a urcat de la 580 de miliarde lei la aproximativ 609 miliarde lei, ca urmare a nivelului mai înalt anunţat pentru 2011, care a urcat de la 547 la 578 miliarde lei, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Gheorghe Gherghina.
Noua estimare de PIB este de 609 miliarde lei, deficitul pe februarie în jur de 2 miliarde de lei (Imagine: Shutterstock)
Gherghina a arătat că anul trecut a crescut atât PIB-ul nominal, de la 547 miliarde lei lei, prognoza iniţială, la 578,5 miliarde lei, date finale anunţate de Institutul Naţional de Statistică, cât şi deflatorul (creşterea medie a preţurilor luate în calcul la formarea PIB - n.r.), astfel că nivelul creşterii economice a rămas la 2,5%.
Secretarul de stat a precizat că noul nivel de PIB pentru acest an este calculat la o creştere economică în jur de 1,7%, adică mijlocul intervalului 1,5-2%, în condiţiile în care deflatorul rămâne "cam la acelaşi nivel" cu cel rezultat în 2011.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
În ceea ce priveşte deficitul bugetar, Gherghina a evitat un răspuns clar, arătând că execuţia bugetară a fost similară lunilor corespunzătoare din anii precedenţi, indicând un sold preliminar negativ de peste 2 miliarde lei.
Raportat la PIB, deficitul bugetar s-a cifrat la 0,32%- 0,4%, ceea ce ar corespunde, în condiţii liniare, cu un deficit anual de 1,98% - 2,46% din PIB.
Având în vedere că în ianuarie s-a consemnat un excedent de un miliard de lei, rezultă că în a doua lună a anului deficitul a fost de peste 3 miliarde lei.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie "reîntregite" salariile bugetarilor.
El a arătat că această reîntregire a salariilor bugetarilor va trebui făcută în condiţiile în care în luna ianuarie a fost colectat la buget un excedent faţă de veniturile planificate, însă în februarie a fost un minus de două ori mai mare decât excedentul din luna precedentă. Potrivit preşedintelui, şi în martie este posibil un minus în colectarea veniturilor la buget, dar acesta se datorează conjuctural situaţiei meteorologice din luna februarie.
După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au primit anul trecut o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar urma să mai beneficieze de o creştere cu circa 16%.
Totodată, ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, a declarat vineri că Guvernul urmăreşte majorarea veniturilor populaţiei, dar în limitele care permit finanţarea acestei măsuri în anii viitori şi menţinând ţinta de deficit pentru acest an, de 1,9% din PIB, astfel că orice surplus va depinde de creşterea economică.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO