Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus, luni seara, la Antena 3 CNN, că sunt inechităţi foarte mari în sistem între pensiile foarte mari şi pensiile foarte mici.
„Toată lumea caută un echilibru social. Şi măsurile fiscale duc la o echitate socială. Nu pot să măresc TVA, să tai puterea de cumpărare şi a celui cu 1.000 de lei şi a celui cu 100.000 de lei în mod egal. (…) În acest moment s-au discutat principiile. Eu doresc să trec legea pensiilor anul acesta, iar de la 1 ianuarie ea să fie în vigoare. Cam aşa au fost şi discuţiile cu Comisia”, spune Marcel Ciolacu.
Premierul spune că primele care vor fi majorate sunt pensiile mici.
„La 1 ianuarie să dăm o nouă lege a pensiilor. Este normal şi corect ca pensiile mici să fie primele mărite. Nu putem mări cu acelaşi procent şi pensiile mici, şi pe cele mari. La fel ca la sporul de antenă. Procentul va fi minim inflaţia din anul respectiv, la fel ca şi anul trecut”, a mai spus premierul.