- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în ianuarie a crescut de 4,4 ori
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în luna ianuarie a crescut de peste patru ori faţă de perioada similară a anului trecut, la 6.000 de cazuri, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în ianuarie a crescut de 4,4 ori (Montaj foto)
"Comparativ cu anul 2009 când s-a înregistrat un număr de 1.358 de suspendări ale activităţii la nivelul întregii ţări, anul acesta s-au înregistrat 6.000, reprezentând o creştere de 441,83%", se arată într-un comunicat al ONRC.
Toate judeţele au raportat creşterea numărului de suspendări, în nouă dintre acestea majorarea fiind de peste zece ori, respectiv Argeş (de la 15 la 176), Bacău (173 faţă de 11), Caraş-Severin (58 faţă de 5), Dolj (119 faţă de 10), Gorj (79 faţă de 6), Ialomiţa (43 faţă de 3), Iaşi (211 coparativ cu 11), Vâlcea (131 faţă de 11) şi Vaslui (65 faţă de 0). Cele mai multe firme care s-au dizolvat au fost din Bucureşti -790, Bihor - 296 şi Constanţa - 272.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Rusia și Iran și-au conectat sistemele naționale de plată, într-o mișcare semnificativă către dedolarizare. În primă fază, iranienii vor putea retrage ruble din Rusia
-
Analiză: cât costă să încarci o maşină electrică în România în comparaţie cu alte ţări
-
Melania Trump respinge tradiţia: Prima doamnă refuză să se întâlnească cu Jill Biden la Casa Albă
-
Tribunalul Bucureşti declină contestaţia Dianei Şoşoacă
Din punct de vedere al domeniilor de activitate, o treime dintre firmele suspendate sunt din domeniul comerţului.
De asemenea, numărul dizolvărilor a crescut de aproape 2,3 ori, la 826, iar cel al radierilor cu 247%, la 3.177.
La sfârşitul lunii ianuarie erau active în România peste un milion de firme, în condiţiile în care în prima lună a anului au fost înmatriculate 7.402 firme, cu 23% mai puţine decât în acelaşi interval din 2009.
Singurele domenii în care înregistrările au crescut sunt producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, informaţii şi comunicaţii, industria extractivă, distribuţia apei - salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare.
Firmele plătesc, de la 1 mai 2009, un impozit minim anual cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă au venituri totale de până la 52.000 lei, şi 43.000 lei (circa 10.000 euro), pentru venituri de peste 129 milioane lei. Firmele care înregistrează profit achită în continuare un impozit de 16%, dar nu mai puţin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează.
Introducerea impozitului a fost criticată de reprezentanţii mediului de afaceri, dar şi ai celui politic.
Peste 133.000 de firme şi-au suspendat activitatea anul trecut, de 11 ori mai multe faţă de 2008, în timp ce numărul dizolvărilor a crescut de aproape cinci ori, la 18.766, iar cel al radierilor cu 247%, la 43.615.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO