OPINIE - De ce sustenabilitatea celei mai mari creşteri a PIB din UE ar trebui să fie ultima noastră grijă?

A fost, la început, o ştire legată de capitalizarea marilor instituţii financiare americane Freddie Mac şi Fannie Mae, supuse unor teste de stres care au dezvăluit că cele două bănci au nevoie de ajutoare de 50 până la 128 de miliarde de dolari. Cum situaţia celor două companii de creditare imobiliară a fost, în urmă cu nouă ani, unul dintre factorii de declanşare a crizei, multe persoane au avut, sunt sigur, un sentiment de deja-vu.

Respectivul sentiment a continuat în momentul în care statistica a anunţat că avem cea mai mare creştere economică din Europa; cum o serie de analişti vorbesc în ultima perioadă de o încălzire a economiei şi de majorarea PIB doar în urma creşterii consumului, ministrul Finanţelor Anca Dragu a ţinut să ne liniştească, asigurându-ne că este vorba de o creştere economică sustenabilă, bazată nu doar pe consum, ci şi pe un avans cu 15% al cheltuielilor cu investiţiile şi de o creştere cu 9% a construcţiilor în trimestrul al II-lea.

La fel ca în urmă cu opt ani, ne comportăm şi facem calcule ca şi cînd am fi cumva izolaţi de restul economiilor din Europa sau din întreaga lume: economia duduie, bazele creşterii economice sunt, dacă selectăm atent cifrele, corecte, mai lipseşte un premier care să ne spună că este momentul să cumpărăm proprietăţi acolo unde acestea s-au ieftinit.

O să ocolesc idea că singur consumul este baza strictă de creştere a economiei, chiar dacă plusurile lunare din perioada ianuarie – iunie, de 16 – 18% induc asta.

Dar avem o productivitate a muncii situată pe o tendinţă de scădere în ultimii trei ani şi cu minusuri importante în prima jumătate a anului 2016, iar o astfel de evoluţie nu poate decât să alimenteze temerile scepticilor. Şi nu, nu este vorba aici de lenea sau de râvna românilor în a lucra, ci mai degrabă de rezultatul şi valoarea muncii lor.

Haideţi să privim un pic spre capitolul inovaţie, acolo unde ne place să credem că excelăm, ca naţiune. Cele mai recente date de la institutul de statistică indică o scădere cu 7,9 puncte procentuale a companiilor inovatoare în perioada 2012 – 2014, la 12,8%; companiile din sectorul industrial au cea mai mare scădere, de 9,9 puncte procentuale, la 12,6%, iar cele din sectorul serviciilor înregistrază o reducere de 5,6 pucte procentuale, la 13,1% din total.

Şi mai trebuie spus că de cele mai multe ori ceea ce definesc companiile drept inovaţie nu sunt chiar ceea ce v-aţi aştepta sau ne-am aştepta, ci trecerea, de exemplu, de la becuri cu filament la LED sau cumpărarea unui soft mai special pentru compartimentul de contabilitate.

Conform European Innovation Scoreboard 2016, România face parte, alături de Bulgaria, din categoria ”inovatorilor modeşti”, un eufemism pentru o reducere semnificativă, în perioada 2008 – 2015 a performanţei în inovaţie în raport cu media europeană. Dintre mulţii indicatori care definesc inovaţia ne-am dovedit performanţi doar la capitolul resurse umane, cu creşteri uşoare la numărul de absolvenţi de studii superioare şi la -de ce nu mă mir!? - numărul de persoane cu doctorat!

În rest, creşterile numărului de patente care nici măcar nu ne aparţin nu izbutesc să compenseze declinul investiţiilor din fonduri cu capital de risc, mai mici cu 23%, sau reducerea numărului de IMM care dezvoltă produse inovatoare in-house (minus 17%).

În aceste condiţii, şi într-o economie mondială în care mizele nu mai sunt resursele sau capabilităţile forţei de muncă, ci capacitatea inginerilor şi proiectanţilor de a veni cu produse noi, care să surprindă piaţa şi consumatorii, indiferent dacă vorbim de telefoane mobile sau automobile electrice, şansele economiei de a se înscrie pe linia unei creşteri economice continue de 5% pe an, bazată pe produse complexe şi finite vor tinde spre zero. Iar simplul import de produse tehnologice din China şi botezarea acestora cu nume şi mărci româneşti va rămâne un paleativ fără efecte pozitive.

Şi dacă e să privim peste graniţe, tabloul nu este prea încurajator, şi acesta este al treilea punct pe care vreau să îl pun în discuţie.

Economia Europei se află, la nouă ani de la declanşarea crizei, în incertitudine. Nouă ani înseamnă foarte mult, înseamnă cronicizare; Asia şi-a revenit, după criza din 1997, în numai doi ani. De fapt pentru mai toate crizele economice, din 1980 încoace, perioadele de recuperare nu au depăşit doi ani, cu excepţia economiei americane care a avut nevoie de trei ani şi jumătate pentru a-şi reveni după şocul celei mai recente crize.

Europei în schimb i-au trebuit nouă ani, repet, nouă ani, pentru a ajunge la un PIB comparabil cu cel de dinaintea crizei.

Iar preţul plătit este de speriat. Băncile centrale cheltuie în prezent 200 de miliarde de dolari lunar pe măsuri de stimulare a economiilor, un nivel mult mai ridicat chiar decât sumele uriaşe care au fost aruncate în pieţe în 2008 – 2009. Bank of Japan, cu 96 de miliarde de dolari pe lună, şi European Central Bank cu 88 de miliarde de dolari pe lună sunt cei mai importanţi susţinători, dacă acesta este termenul corect.

Recent, Bank of England a anunţat, într-un pachet de măsuri menit să atenueze consecinţele Brexit, că va intra în acest joc, cumpărând bonduri guvernamentale de 78 de miliarde de dolari în următoarele şase luni şi obligaţiuni corporatiste de alte miliarde bune.

Simplu spus, guvernele cumpără timp, pe bani grei, dar reformele durabile care ar trebui făcute în tot acest timp întârzie, vezi aici cazul Italiei şi al băncilor italiene. Această bulă ar putea exploda oricând, şi de efectele acestei explozii nu este nimeni ferit.

Sigur, faţă de 2007 – 2008 economia României stă pe baze mai solide la multe capitole – creditare şi politici de creditare, cursul de schimb, deficite sau piaţa imobiliară, sau chiar restructurări ale companiilor, chiar şi cele private.

Dar creşterea economică va deveni cu adevărat sustenabilă doar atunci când generaţia tânără îşi va găsi locuri de muncă şi se va dovedi pregătită să le ocupe, şi nu când aproape 300.000 de tineri apelează la ajutor social.

Creşterea economică se va dovedi sustenabilă atunci cînd companiile vor exporta produse şi software "made in Romania" 100%, competitive şi cerute de piaţă şi nu când stimulăm economic reducânt TVA sau crescănd salarii în sectorul bugetar.

Citeşte şi: Economia loviturilor de stat - OPINIE Dorin Oancea

Citeşte şi: Spitalele private au încasat anul trecut din cazarea pacienţilor internaţi în jur de 66 de milioane de euro

Citeşte şi: Managerii caută soluţii pentru a rezolva conflictele între generaţii apărute în companii

Citeşte şi: Ionuţ Dumitru, Consiliul Fiscal: Nu mi se pare corect să nu contribui cu nimic şi să ai pensie mare

Citeşte şi: Marea Britanie va acoperi din bugetul propriu subvenţiile pentru fermieri si cercetare pe care le pierd după Brexit

Citeşte şi: Anca Dragu, ministrul Finanţelor: Cea mai mare creştere a PIB din UE, cea din România, este sustenabilă

Citeşte şi: Compania aeriană Qatar Airways dublează numărul de zboruri din Bucureşti spre Doha