Prima pagină » Economic » Oraşul Târgu Jiu va avea troleibuze. Acestea costă 12 milioane de euro, fonduri europene

Oraşul Târgu Jiu va avea troleibuze. Acestea costă 12 milioane de euro, fonduri europene

Oraşul Târgu Jiu va avea troleibuze. Acestea costă 12 milioane de euro, fonduri europene
Petru Mazilu
20 ian. 2021, 01:13, Economic

Primăria Tg. Jiu a anunţat că a semnat contractul privind achiziţionarea a 11 troleibuze. Vehiculele fac parte dintr-un proiect cu finanţare europeană în cadrul căruia vor mai fi cumpărate încă nouă troleibuze.

„Vin primele troleibuze la Târgu Jiu! Am semnat astăzi contractul cu firma SOLARIS pentru primele 11 troleibuze achiziţionate prin unul dintre cele două proiecte pe fonduri europene dedicate modernizării transportului în comun. Anul acesta vom şi primi o mare parte dintre noile mijloace de transport în comun. Curând vom avea finalizată documentaţia pentru celelalte 9 troleibuze prevăzute în acest proiect, urmând ca ulterior să implementăm şi al doilea proiect care, pe lângă alte 15 mijloace de transport, prevede modernizarea infrastructurii şi a bazei TRANSLOC”, a anunţat primarul oraşului Tg.Jiu, Marcel Laurenţiu Romanescu.

Pentru lotul de 20 de troleibuze, Primăria va plăti aproximativ 12 milioane de euro.