Piaţa asigurărilor a ajuns la subscrieri de 9,1 mld. lei, în primul semestru din 2023, în creştere cu 4%

Piaţa asigurărilor a consemnat un volum al primelor brute subscrise de 9,1 mld. lei la finalul primului semestru (S1) din 2023, consemnând un avans de circa 4% faţă de perioada similară a anului trecut, conform celui mai recent raport al ASF privind evoluţia pieţei asigurărilor din S1/2023.

Urmărește
214 afișări
Imaginea articolului Piaţa asigurărilor a ajuns la subscrieri de 9,1 mld. lei, în primul semestru din 2023, în creştere cu 4%

Piaţa asigurărilor din România rămâne orientată spre activitatea de asigurări generale, cu o pondere de 83% din totalul primelor brute subscrise de societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de ASF, menţinându-se la un nivel similar cu cel înregistrat şi în primul semestru din 2022.

Volumul subscrierilor pentru segmentul asigurărilor de viaţă s-a situat la un nivel de 1,51 mld. lei, în creştere cu 2% faţă de primele şase luni ale anului trecut. Evoluţia pozitivă a fost susţinută în principal de creşterea cu circa 38% a susbcrierilor pe zona asigurărilor de viaţă şi anuităţi legate de fonduri de investiţii, conform raportului ASF.

În prima jumătate a anului, se menţine dependenţa ridicată a pieţei locale de asigurări auto, volumul subscrierilor cumulat pe zona RCA şi Casco ajungând la 6,3 mld. lei, din care asigurările RCA au o pondere de 73%, însemnând circa 4,6 mld. lei, în timp ce asigurărilor Casco au o pondere de 27%, însemnând circa 1,64 mld. lei.

Gradul de concentrare este ridicat atât pe piaţa asigurărilor Casco, cât şi pe cea aferentă asigurărilor auto obligtorii RCA.

Asigurările de sănătate au înregistrat o dinamică pozitivă în prima jumătate a anului 2023, consemnând un volum al subscrierilor de 477 mil. lei, cu 27% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut. Ponderea subscrierilor segmentului asigurărilor de sănătate este de 5,3% în totalul primelor subscrise, în creştere cu circa 1 punct procentual faţă de prima jumătate a anului trecut.

Despăgubirile plătite de asigurători în prima jumătate a anului 2023 a ajuns la 3,85 mld. lei, cu 2% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut, din care 3,15 mld. lei au fost despăgubiri plătite pe zona asigurărilor generale.

Din perspectiva pieţei de brokeraj, volumul intermedierilor a ajuns la 7,2 mld lei în prima jumătate a anului 2023, cu 10% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut, scrie Ziarul Financiar.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici