Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a atins 898 de mil. euro în trimestrul al treilea. Care a fost cea mai mare tranzacţie a anului

Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a atins 898 de milioane de euro în trimestrul al treilea al acestui an, valoarea tranzacţiilor triplându-se, numărul crescând cu 20% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform unei analize realizate de Deloitte România, publicată luni.

Urmărește
282 afișări
Imaginea articolului Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a atins 898 de mil. euro în trimestrul al treilea. Care a fost cea mai mare tranzacţie a anului

Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a atins 898 de mil. euro în trimestrul al treilea. Care a fost cea mai mare tranzacţie a anului

În ceea ce priveşte numărul tranzacţiilor, centralizându-le şi pe cele cu valoare nedeclarată, au fost anunţate 28 de achiziţii, în medie, câte două în fiecare săptămână. Faţă de perioada similară a anului trecut, valoarea tranzacţiilor s-a triplat, iar numărul lor a crescut cu 20%.

„În primele nouă luni ale anului, piaţa M&A a atins deja două miliarde de euro, iar ceea ce este şi mai impresionant, totalul nu s-a realizat datorită unor mega-tranzacţii, ci mulţumită a şase tranzacţii între 100 şi 500 de milioane de euro. Ultimul trimestru este, conform tendinţei istorice, cel mai important din an şi, ţinând cont de tranzacţiile care se negociază în prezent, ne aşteptăm să mai adauge încă un miliard de euro la total”, a spus Ioana Filipescu, partener consultanţă fuziuni şi achiziţii Deloitte România.

În această perioadă, valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 56 de milioane de euro, evidenţiind tendinţa de creştere a valorii tranzacţiilor fuziuni şi achiziţii. Deoarece numeroase tranzacţii au valori nedeclarate, Deloitte a încercat să atribuie o valoare estimativă fiecăreia dintre ele pentru a determina valoarea totală a pieţei de fuziuni şi achiziţii din România. Astfel, în trimestrul al treilea al anului, valoarea totală a pieţei de fuziuni şi achiziţii este estimată a fi între 1,1-1,2 miliarde de euro.

Totodată, faptul că în acest trimestru au fost anunţate cinci tranzacţii, fiecare având o valoare de peste 100 de milioane de euro, iar patru dintre ele s-au şi fructificat, a reprezentat o performanţă care nu a mai fost înregistrată în ultimii doi ani, precizează Deloitte.

Achiziţia complexului hotelier Radisson de către Revetas Capital pentru suma de 177,5 milioane de euro a fost cea mai mare tranzacţie a trimestrului.

Achiziţia pachetelor minoritare deţinute de Fondul Proprietatea în subsidiarele sale de către Electrica, în valoare de 165 de milioane de euro, a fost a doua cea mai mare tranzacţie a trimestrului. Achiziţia face parte din strategia Fondului Proprietatea de lichidare a participaţiilor.

Cumpărarea de către Digi Communications a unei subsidiare a firmei maghiare Invitel este una din rarele tranzacţii de achiziţii internaţionale încheiată de o firmă românească, notabilă mai ales dată fiind valoarea ei de 140 de milioane de euro.

Achiziţia Banca Româneasca de către OTP, cu o valoare vehiculată a fi de aproximativ 100 de milioane de euro, este cea mai mare tranzacţie bancară din ultimii doi ani.

Studiul include tranzacţiile anunţate în perioada relevantă cu valoare declarată sau estimată a fi între 5 şi 500 de milioane de euro. Tranzacţiile sub această limită nu sunt considerate relevante pentru piaţa de fuziuni şi achiziţii din România, iar cele peste limită sunt mega-tranzacţii care au un impact care poate denatura analiza trimestrială.

Deloitte furnizează clienţilor din sectorul public şi privat din industrii variate servicii de audit, consultanţă, servicii juridice, consultanţă financiară şi de managementul riscului, servicii de taxe şi alte servicii adiacente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici