- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (16.09.2013, 23:30)
- Ovidiu Bărbulescu
Ponta ar opta de anul viitor pentru reducerea CAS, faţă de majorarea salariilor sau reducerea TVA
Premierul Ponta a declarat că, dacă ar fi pus să aleagă o măsură fiscală pentru anul viitor, ar opta pentru reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, faţă de majorarea salariilor sau reducerea TVA, deoarece nivelul acestor contribuţii este foarte înalt.
Urmărește
628 afișări
Ponta ar opta de anul viitor pentru reducerea CAS, faţă de majorarea salariilor sau reducerea TVA (Imagine: Octav Ganea/ Publimedia)
Premierul Ponta a fost întrebat ce măsură ar alege de anul viitor între majorarea salariilor bugetarilor, scăderea TVA sau reducerea contribuţiilor de asigurări sociale.
"Prima ar fi reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, pentru că, într-adevăr, în timp ce cota unică este o fiscalitate scăzută faţă de media europeană, TVA e principala sursă de venituri, contribuţiile de asigurări sociale sunt la un nivel foarte înalt şi practic îngreunează crearea de noi locuri de muncă şi mai ales munca la alb", a spus Ponta.
El a adăugat că o decizie se va lua pe măsură ce vor creşte încasările la buget, iar principala "speranţă" în această privinţă o constituie reorganizarea ANAF, cu Direcţia Antifraudă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gigi Becali: Oamenii lui Călin Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România
-
Războiul din Ucraina, ziua 1077. Declaraţia care îl va înfuria pe Putin. Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să primească arme nucleare / Şeful Comandamentului Operaţional de Sud al Ucrainei demisionează / Scholz critică planul de ajutor al lui Trump / Rusia propune relaxarea regulilor de recrutare / Ucraina asigură întoarcerea în siguranţă a 12 copii din teritoriile ocupate de Rusia
-
Simona Halep şi-a anunţat retragerea din tenis, după ce a pierdut în primul tur la Transylvania Open: „Corpul meu nu mai duce. Nu vreau să plâng, am fost numărul unu mondial”
Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat agenţiei MEDIAFAX că reducerea diferenţelor în ceea ce priveşte baza de pensii pentru diferite activităţi prestate, asumată în scrisoarea transmisă FMI, implică scăderea contribuţiei de asigurări sociale şi nu creşterea pentru PFA şi drepturi de autor.
Chiţoiu a declarat, luni, în exclusivitate agenţiei MEDIAFAX, că fragmentul din scrisoarea de intenţie cu FMI şi vehiculat în presă în ultimele zile este doar un extras dintr-un paragraf mai amplu şi, poate din acest motiv, presa l-a interpretat ca fiind un angajament prin care va creşte fiscalitatea în cazul persoanelor fizice autorizate (PFA) şi al veniturilor obţinute din drepturi de autor.
În fragmentul din scrisoarea de intenţie la care face referire ministrul Finanţelor, Guvernul transmite FMI: "Vom aproba de asemenea legislaţia de restructurare a sistemului de asigurări sociale prin care se lărgeşte baza prin reducerea diferenţelor ce există în baza de pensii pentru diferitele activităţi prestate derulate (activitate de natură salarială, activităţi de tipul PFA, drepturi de autor, etc). Înainte de a aduce orice fel de modificări sistemului fiscal ne vom consulta cu echipele FMI şi CE".
Ministrul Finanţelor a precizat că prin acest paragraf Guvernul se angajează să analizeze modalitatea prin care să reducă impozitarea muncii prin lărgirea bazei sistemului de contribuţii de asigurări sociale (CAS), neavând în vedere creşterea fiscalităţii ci, dimpotrivă, scăderea acesteia.
"USL şi-a asumat în programul de guvernare scăderea CAS cu 5 puncte procentuale şi revenirea TVA la 19% şi eu personal am anunţat cu puţin timp în urmă că PNL susţine scăderea CAS cu 3 puncte procentuale începând cu 2014. Reducerea diferenţelor din baza de pensii, aşa cum este scris în fragmentul în cauză, se referă la scăderea CAS-ului pentru activităţile de natură salarială şi nicidecum la majorarea fiscalităţii pentru PFA şi drepturi de autor. În acest fel, printr-o relaxare a fiscalităţii, noi credem că vom da o gură de aer mediului de afaceri, reuşind totdată să scoatem la suprafaţă din economia subterană un număr important de locuri de muncă care vor contribui astfel la lărgirea bazei de impozitare. În calitate de liberal şi de ministru al Finanţelor, consider că prioritatea lui 2014 este de a susţine mediul de afaceri, nu doar prin menţinerea fiscalităţii, ci prin reducerea poverii fiscale în principal asupra forţei de muncă", a mai spus Chiţoiu.
În prezent, contribuţiile pentru pensie (CAS) sunt de 20,8% din salariul brut la angajator şi de 10,5% la angajat.
Autorităţile române au convenit la finele lunii iulie cu FMI şi Comisia Europeană un acord preventiv pe doi ani care va totaliza 4 miliarde euro, sumă împărţită egal de cele două instituţii financiare internaţionale. Aordul stand-by va fi discutat de boardul FMI la finalul lunii septembrie.
Cel mai recent acord al României cu FMI şi Comisia Europeană, în valoare de 5 miliarde de euro şi finalizat în luna iunie, a fost de asemenea de tip preventiv, după o înţelegere stand-by de circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 şi încheiată în 2011.
Citește pe www.zf.ro: Germania, Franţa, Polonia: 2024 a fost doar începutul unui val de distrugeri de locuri de muncă şi restructurări de personal care se va extinde în 2025
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe