Ponta confirmă că preia interimatul la Finanţe, până miercuri

Premierul Victor Ponta a anunţat că va prelua interimatul la conducerea Ministerului Finanţelor până miercuri, confirmând astfel informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX.

Urmărește
297 afișări
Imaginea articolului Ponta confirmă că preia interimatul la Finanţe, până miercuri

Victor Ponta (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

"Voi asuma până miercuri, 25 martie, interimatul la MFP! După adoptarea Codurilor Fiscale, voi înainta preşedintelui propunerea pt noul ministru", a scris Ponta pe Twitter.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat anterior, citând surse oficiale, că premierul Victor Ponta ia în calcul să asigure interimatul la Ministerul Finanţelor până miercuri, când Guvernul va adopta proiectele privind noul Cod Fiscal şi cel al Codului de Procedură Fiscală, urmând să aibă o discuţie pe această temă cu preşedintele Klaus Iohannis.
 
"Varianta luată în calcul este ca premierul să preia interimatul la Ministerul Finanţelor, nu neapărat pentru 45 de zile, cât este termenul legal, ci în principal până miercuri, când va fi adoptat Codul Fiscal", au arătat sursele.

Surse politice au declarat totodată agenţiei MEDIAFAX că premierul Victor Ponta a avut discuţii individuale cu Viorel Ştefan, preşedintele comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, cu Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, şi cu Cristian Socol, consilierul său economic, cărora le-a propus postul de ministru al Finanţelor, dar aceştia au refuzat.
 
La începutul săptămânii, Ponta declara că are trei variante de posibili miniştri, dar că nu ştie cine vrea să fie "kamikaze" la conducerea Finanţelor.
 
Premierul a anunţat că, vineri seara, va merge la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu preşedintele Klaus Iohannis despre "relaţiile instituţionale legate de demisia ministrului de Finanţe", precum şi despre alte probleme care trebuie rezolvate în perioada următoare.
 
Şi Administraţia Prezidenţială a anunţat, vineri, că preşedintele Klaus Iohannis îl va primi la Palatul Cotroceni pe premierul Victor Ponta, după întoarcerea de la Consiliul European de la Bruxelles, pentru o discuţie privind numirea unui nou ministru de Finanţe.

Joi, premierul Victor Ponta a anunţat că a aprobat demisia lui Darius Vâlcov din postul de ministru al Finanţelor, având în vedere cererea DNA de arestare a acestuia, şi că va prezenta în cel mai scurt timp preşedintelui Klaus Iohannis o propunere pentru acest portofoliu.
 
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.
 
Duminică, Darius Vâlcov i-a înaintat premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, dar Ponta a precizat atunci că acesta va rămâne ministru până la finalizarea noului Cod Fiscal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici