- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (11.06.2014, 13:46)
- Departamentul Economic
Ponta: Guvernul va susţine ancheta Parlamentului la ANRE şi va modifica legea pentru a evita nereguli
Guvernul va sprijini ancheta Parlamentului privind îndeplinirea atribuţiilor de ANRE şi va modifica legislaţia în domeniu pentru a preveni noi nereguli, a declarat premierul Ponta, arătând că încărcarea facturilor şi nerespectarea condiţiilor de privatizare se întâmplă de mulţi ani, din 2007-2008.
Urmărește
240 afișări
Ponta: Guvernul va susţine ancheta Parlamentului la ANRE şi va modifica legea pentru a evita nereguli (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)
El a insistat asupra faptului că nu Guvernul are "atribuţii directe" asupra Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care este o instituţie independentă aflată în subordinea Parlamentului.
"Apreciez efortul făcut de organele de urmărire penală, dar nu e suficient să prindem şi să sancţionăm penal 2-3-4-5 oameni vinovaţi. Am văzut că Parlamentul vrea să facă o anchetă foarte clară privind modul în care ANRE şi-a îndeplinit sarcina prevăzută de lege şi de obligaţiile pe care le avem pe plan european ca să putem, după aceea, să luăm măsuri legislative şi să întărim controlul pe care ANRE îl face pe toată zona de energie", a spus Ponta, în Guvern.
Procurorii anticorupţie i-au reţinut, joi, pe vicepreşedintele ANRE, Claudiu Dumbrăveanu, şi pe Gheorghe Ciubotaru, asociat la ElectroAlfa International, acuzaţi de luare de mită, alături de Florin Gugu, director în Enel, pentru dare de mită.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
După un an şi două luni, marinarul român răpit de rebelii Houthi în Yemen a fost eliberat
-
Kelemen Hunor dezvăluie cum a ajuns Crin Antonescu pe lista scurtă pentru prezidenţiale
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
În ordonanţa de reţinere se arată că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2013, Dumbrăveanu a pretins şi a obţinut de la Gugu, în baza unei înţelegeri anterioare, foloase necuvenite pentru ElectroAlfa International, al cărei asociat este Ciubotaru.
Foloasele necuvenite constau în atribuirea a două contracte de execuţie lucrări în valoare totală de 407.199 lei, în schimbul îndeplinirii, de către Dumbrăveanu a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea la 21 iunie 2013, 2 şi 3 octombrie 2013, a unor intervenţii, în virtutea funcţiei, pentru avantajarea intereselor Enel, şi anume: micşorarea procentului de reducere a tarifelor de la -6% la -1,3%, majorarea unui spor de eficienţă de la 25% la 50% şi informarea Enel despre faptul că un control nu avea la bază o reclamaţie, ci era în programul anual de control.
Enel România, din grupul italian de utilităţi Enel, cuprinde mai multe firme cu activităţi de producţie, distribuţie şi furnizare a energiei.
Enel a cumpărat de la stat, în 2005, companiile de distribuţie şi furnizare a electricităţii Electrica Banat şi Electrica Dobrogea. În 2008, compania a preluat şi Electrica Muntenia Sud, care alimentează cu energie Bucureştiul.
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe