Ponta la Iaşi, la gazoduct: Se lucrează, nu e important dacă se termină în decembrie sau februarie

Premierul Victor Ponta a declarat, pe şantierul gazoductului Iaşi-Ungheni, la ieşirea din Vulturi (Iaşi), că este mulţumit de stadiul lucrărilor şi că graficul se respectă, spunând că nu are importanţă dacă se termină în decembrie sau februarie, importantă fiind "valoarea pe structura de energie".

Urmărește
690 afișări
Imaginea articolului Ponta la Iaşi, la gazoduct: Se lucrează, nu e important dacă se termină în decembrie sau februarie

Ponta la Iaşi, la gazoduct: Se lucrează, nu e important dacă se termină în decembrie sau februarie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Premierul a spus că a venit să vadă stadiul lucrărilor pentru că era la Iaşi şi a vrut să vadă cu ochii săi cum se lucrează, însă nu el trebuie să monitorizeze lucrările, aceasta fiind treaba autorităţilor locale, a constructorului şi a Ministerului Energiei.

"Am venit pentru că eram la Iaşi şi am zis să vin să văd cu ochii mei. Ne-am lămurit, văd că se face, ne ţinem de cuvânt faţă de prietenii noştri din Republica Moldova", a declarat premierul.

El a mai spus că va merge la Bruxelles împreună cu premierul moldovean, Iurie Leancă, pentru a discuta despre finanţarea europeană a celorlalte proiecte energetice comune.

"Gazoductul este unul din proiecte. Avem mai departe celelalte proiecte de interconectare energetică. România face cât poate de mult. Aici sunt 27 de milioane de euro, tot proiectul. 20 de milioane sunt ai României şi 7 din fonduri europene. Pentru celelalte proiecte care ţin de interconectarea cu energie electrică, cu staţiile de transformare, costă foarte mult. Orice putem obţine ca sprijin din partea UE vreau să obţinem. În sfârşit, să şi facem ceva din partea României pentru Republica Moldova", a afirmat Victor Ponta.

Întrebat de jurnalişti despre termenul de finalizare a lucrărilor, Ponta a spus că nu contează dacă va fi decembrie, ianuarie sau februarie, important fiind că de anul viitor Republica Moldova "nu va mai depinde sută la sută de gazul venit dintr-o singura parte".

"Haideţi să fim realişti. Că o fi decembrie, că o fi ianauarie, nu schimbă foarte mult. Trebuie făcută subtraversarea către Prut. Dacă va fi februarie sau decembrie nu e aşa important, important e că anul viitor Republica Moldova va fi legată energetic de România", a mai spus Ponta, precizând că are încredere în constructor şi că acesta va primi banii atunci când va termina lucrarea, interesul fiind ca aceasta să fie gata cât mai repede.

La plecarea de pe şantier, unde a stat mai puţin de 15 minute, Ponta i-a spus şefului de şantier să aibă grijă că jurnaliştii vor veni mai târziu să vadă dacă mai sunt muncitori: "Am încredere în dumneavoastră. Peste o oră vor veni jurnaliştii din nou să filmeze şi sper că mai sunteţi aici. Vă zic eu, ştiu eu că aşa fac".

Sâmbătă după-amiază, la ieşirea din localitatea Vulturi, unde sunt depozitate conducte pe o lungime de câţiva kilometri pentru gazoductul Iaşi-Ungheni, sunt câţiva muncitori care sudează ţevi şi trei utilaje.

Premierul Victor Ponta a fost prezent, în 27 august, în Republica Moldova la ceremonia de inaugurare a gazoductului Iaşi-Ungheni, alături de premierul moldovean, Iurie Leancă, şi comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger.

Premierul Victor Ponta declara, în 31 august că finalizarea gazoductului Iaşi - Ungheni va avea loc în luna decembrie, răspunzând unei întrebări legate de faptul că şantierul respectiv ar fi abandonat şi că a dispărut conducta adusă la inaugurare.

"Astea sunt prostiile tipice, nu a dispărut nimic. Este licitaţie adjudecată de către una dintre cele mai bune firme, o firmă austriacă, au termen sfârşitul lui decembrie, până atunci. Eu înţeleg atacurile politice şi poveştile, eu vă spun că la sfârşitul lui decembrie veniţi cu mine să inaugurăm gazoductul", afirma atunci Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a inspectat, în 20 septembrie, şantierul gazoductului din localitatea ieşeană Rediu, unde nu era niciun muncitor, ci doar un paznic.

Băsescu a spus că lucrările nu pot fi gata în decembrie, ci poate în februarie, adăugând că cei de la Uniunea Europeană ştiu ce se întâmplă pe acest şantier şi nu pot fi minţiţi că se termină în decembrie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici