Prestige Mob, firma ale cărei depozite din Baloteşti au luat foc, a avut profit de 4,3 milioane de lei anul trecut

Prestige Mob SRL, firma producătoare de mobilă, ale cărei depozite din Baloteşti au luat foc marţi seară, a întregistat profit de 4,3 milioane de lei, conform ultimului bilanţ a înregistrat profit în 2016.

Urmărește
2160 afișări
Imaginea articolului Prestige Mob, firma ale cărei depozite din Baloteşti au luat foc, a avut profit de 4,3 milioane de lei anul trecut

Conform datelor Ministerului Finanţelor, ultimul bilanţ indică faptul că Prestige Mob a întregistrat, în 2016, un profit de 4,3 milioane de lei, la o cifră de afaceri netă de 81,56 de milioane de lei. Firma avea anul trecut 636 de angajaţi.

Însă, presa online a arătat că, în 2017, firma bulgară Organika, care încheiase cu un an înainte un contract cu Prestige Mob, ar fi cerut deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva partenerului din România, care nu ar fi achitat o factură de circa 41.000 de euro.

Omul de afaceri turc, Ali Avci, care controlează Prestige Mob, ar fi plătit imediat datoria pe care o avea faţă de compania din Bulgaria pentru a evita insolvenţa, dar alte firme care aveau de recuperat bani (Truck Speed Expedition – Bucureşti şi Tauros SRL – Semlas, judeţul Arad) ar fi depus la rândul lor cereri de intrare în insolvenţă a producătorului de mobilă.

Din informaţiile postate pe site-ul Prestige Mob, rezultă că firma a fost înfiinţată în 1998, iar un an mai târziu a început producţia de saltele cu arcuri.

Ulterior, gama de produse s-a lărgit prin producere de mobilier tapiţat. În anul 2003, firma s-a mutat în spaţiul de producţie situat în Baloteşti, ce are o suprafaţă închisă de peste 11.000 mp.

În 2006, s-au finalizat noi spaţii de producţie în suprafaţă totală de 8000mp, iar un an mai târziu a început producţia într-o nouă fabrică, la Câmpia Turzii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici