Video Prima locomotivă hibrid de manevră construită în România, prezentată în Gara Constanţa | FOTO, VIDEO

Prima locomotivă hibrid de manevră construită în România a fost prezentată, joi, în cadrul unei ceremonii organizate în Gara Constanţa. Locomotiva a fost realizată în cadrul unui proiect finanţat de stat cu peste 3,5 milioane de lei.

Urmărește
1934 afișări

VEZI MAI JOS GALERIA FOTO 

Locomotiva a fost construită în cadrul unui proiect coordonat de compania România-Euroest SA din Constanţa, cu fonduri de la bugetul de stat, valoarea totală a proiectului fiind de aproximativ 3,6 milioane de lei.

Proiectul locomotivei reprezintă o premieră mondială prin conceptul tehnic, spun reprezentanţii companiei, fiind vorba, de fapt, despre transformarea unei locomotive clasice, Diesel, în locomotivă hibrid.

”Este un proiect de cercetare-dezvoltare realizat de România-Euroest în parteneriat cu firme de profil din România. Finanţat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, dezvoltat în ultimele 12 luni, este un proiect în premieră mondială, premieră naţională, este cea mai competitivă locomotivă electrică pe baterii de manevră, până în 30 de kilometri la oră, din lume, în momentul de faţă”, a declarat directorul proiectului, Corneliu Dică.

Avantajele acestui tip de locomotivă vin din reducerea emisiilor poluante cu 70 la sută, a consumurilor specifice cu până la 60 la sută şi mentenanţei cu 15 la sută.

”Sunt pe baterii. Aceasta este hibridă, pentru a mări autonomia. (Motorul - n.r.) Diesel doar încarcă bateriile, nu e folosit pentru tracţiune. Avantajul este uriaş, nu poluează, nu ai consum de combustibil. (…)Are o autonomie de 8-12 ore în funcţie de sarcina pe care o are. Se încarcă în 2,5 ore”, a spus Dică.

Reprezentanţii Euroest SA susţin că peste 10.000 de locomotive Diesel cu vârsta medie de peste 36 ani trebuie înlocuite în Europa până în 2025, din cauza gradului ridicat de poluare.

Potrivit acestora, locomotiva hibrid va putea efectua operaţiuni de manevră pe liniile industriale, triaje, depouri sau gări cu activitate de manevră intensă sau fără posibilitatea încărcării acumulatorilor de la o sursă exterioară.

Timpul de operare este practic limitat numai pentru alimentare cu combustibil care, din calculele preliminare, este de circa 20 de zile. Acest tip de locomotive ar urma să fie utilizat în combinatele siderurgice sau cele chimice şi petrochimice, ori de către operatorii de manevră portuari, din porturi precum Constanţa, Rotterdam sau Hamburg.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici