- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Război al preţurilor pe piaţa franceză de telecomunicaţii. France Telecom nu participă
Piaţa franceză a telecomunicaţiilor este marcată de un război al preţurilor declanşat în această lună de un operator low-cost nou intrat pe piaţă, Iliad, dar France Telecom refuză să se implice întrucât ofertele agresive i-ar afecta calitatea reţelei şi inovaţiilor, pe termen lung.
Război al preţurilor pe piaţa franceză de telecomunicaţii. France Telecom nu participă (Imagine: Shutterstock)
"Riscul real este ca toţi operatorii să devină low-cost, ceea ce înseamnă investiţii mai mici, mai puţine servicii şi locuri de muncă oferite", a declarat a declarat directorul general al grupului francez, Stephane Richard, pentru publicaţia Journal de Dimanche.
Comentariile lui Richard au fost făcute într-o perioadă turbulentă pentru piaţa franceză de telecomunicaţii, a treia ca mărime în Europa, unde operatorii deja existenţi, fosta companie de stat France Telecom, SFR, deţinut de grupul Vivendi, şi Bouygues Telecom, încearcă să îşi protejeze profiturile de compania Iliad, specializată în servicii broadband.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Fondatorul Iliad, Xavier Niel, a fost nevoit să facă cerere de două ori pentru licenţa de operare şi s-a confruntat cu opoziţia puternică a operatorilor existenţi, care nu au dorit intrarea pe piaţă a concurentului low-cost.
Noul operator, care îşi comercializează serviciile sub numele Free, a lansat în ianuarie o ofertă de apeluri nelimitate în Franţa şi majoritatea Europei şi Statele Unite, cu mesaje text nelimitate şi transfer de date prin telefonia mobilă de 3 gigabiţi, pentru 19,99 euro pe lună.
În condiţiile în care în preţ nu este inclus şi un telefon, clienţii nu sunt legaţi prin contracte pe termen lung.
France Telecom şi Vivendi, primii doi mari jucători din piaţă, au reacţionat prin reducerea unor preţuri pentru serviciile mobile, dar numai pentru ofertele fără telefoane.
Bouygues, aflat pe locul al treilea, este singurul operator care a răspuns strategiei Free cu o ofertă similară.
"Piaţa telecomunicaţiilor are nevoie de investiţii mari şi de un nivel ridicat de calificare. Prietenii noştri de la Free îşi vor da seama în curând de acest lucru", a spus Richard.
Unii analişti anticipează că France Telecom, Vivendi şi Bouygues vor deveni mai puţin profitabili din punct de vedere structural, în condiţiile în care Iliad va câştiga cotă de piaţă în anii următori.
Goldman Sachs anticipează că intrarea pe piaţa de telefonie mobilă a Iliad va provoca France Telecom pierderea a o treime din profitul operaţional pe piaţa internă, până în 2015.
Vivendi şi Bouygues sunt la rândul lor expuse la o astfel de scădere. Vivendi obţine jumătate din profitul operaţional în Franţa, iar Bouygues o treime.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO