- Home
- Economic
- (20.07.2023, 23:05)
- Daniel Contescu , Alexandru Stan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Războiul din Ucraina, ziua 512. Armata rusă a bombardat mai multe oraşe / Moscova şantajează lumea cu Acordul pentru cereale / Care sunt cerinţele lui Putin, ca să nu se producă o criză alimentară
- Borrell: Atacurile Rusiei împotriva oraşului Odesa vor provoca o criză alimentară pe scară largă
- Ca să obţină drepturi şi privilegii deţinute înainte de invazie, Rusia este în stare să şantajeze lumea cu hrana.
- Războiul intră în faza atacurilor navale - Rusia şi Ucraina se ameninţă reciproc.
Urmărește
7409 afișări
Sursa foto: AP / Mediafax Foto
UPDATE - Şeful Crucii Roşii din Belarus recunoaşte că a deportat copii ucraineni
Şeful Crucii Roşii din Belarus, Dzmitryi Shautsou, a recunoscut că organizaţia este implicată în deportarea copiilor din zonele ocupate de ruşi din Ucraina.
UPDATE - Statul Major: Ucraina continuă să respingă atacurile din apropiere de Kupiansk
Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat pe 20 iulie că Rusia continuă să-şi concentreze principalele eforturi pe axele Kupiansk, Lyman, Bakhmut, Avdiivka şi Marinka, în jur de 20 de ciocniri de luptă având loc în timpul zilei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. A patra zi de proteste faţă de Călin Georgescu, la Bucureşti: „Putin, jos labele de pe România”
-
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat de o expunere masivă / Reacţia platformei chineze
-
BREAKING NEWS CCR a decis renumărarea tuturor voturilor din turul 1 al alegerilor prezidenţiale. Campania electorală se suspendă
-
Lasconi, despre renumărarea voturilor: Este o tentativă clară de a manipula rezultatul alegerilor
UPDATE - Ucraina ameninţă cu atacarea navelor de pe Marea Neagră care s-ar îndrepta spre Rusia
Administraţia de la Kiev a avertizat, joi, că va considera nave militare suspecte vasele comerciale de pe Marea Neagră care se îndreaptă spre porturi din Rusia, după ce Moscova a ameninţat navele care circulă spre porturi ucrainene
UPDATE - Germania critică abordarea Ucrainei şi cere continuarea negocierilor cu Rusia privind cerealele
Guvernul Germaniei s-a distanţat, joi, de abordarea preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, care vrea continuarea exporturilor de cereale pe Marea Neagră fără acordul Rusiei, Berlinul pledând pentru noi negocieri cu Moscova în scopul reactivării Acordului cerealelor.
UPDATE - UE intensifică sancţiunile contra Iranului, din cauza susţinerii acordate Rusiei
Consiliul Uniunii Europene a anunţat, joi, sancţiuni suplimentare împotriva unor persoane şi entităţi din Iran, pentru a descuraja furnizarea de asistenţă militară Rusiei în războiul din Ucraina.
UPDATE - Uniunea Europeană prelungeşte sancţiunile impuse
Rusiei ca reacţie la invazia în UcrainaConsiliul Uniunii Europene a decis, joi, prelungirea cu şase luni, până pe 31 ianuarie 2024, a măsurilor restrictive impuse Rusiei ca reacţie la invazia militară în Ucraina.
UPDATE - Rusia denunţă activităţile militare "agresive" ale Poloniei / Varşovia, îngrijorată de Grupul Wagner
Administraţia de la Moscova a exprimat preocupări, joi, în legătură cu activităţile militare "agresive" ale Poloniei în apropierea frontierei cu Belarus, în contextul în care autorităţile poloneze au suplimentat trupele la graniţa cu Belarus.
UPDATE - Ryanair anunţă planuri pentru Ucraina postbelică - investiţii de 3 miliarde de dolari
Compania aeriană low cost Ryanair şi-a anunţat pe 20 iulie planurile de a reveni pe piaţa ucraineană în termen de opt săptămâni de redeschidere a spaţiului aerian ucrainean. Planifică să deschidă 75 de rute din Europa către Ucraina şi să gestioneze până la 30 de avioane Boeing 737 MAX noi, în valoare de peste 3 miliarde de dolari, pe principalele aeroporturi din Ucraina.
UPDATE - Marea Britanie îi sancţionează pe liderii Wagner pentru violenţă în statele africane
Guvernul Regatului Unit a anunţat pe 20 iulie un nou val de sancţiuni împotriva a 13 persoane şi întreprinderi legate de activităţile Grupului Wagner din Mali, Republica Centrafricană (CAR) şi Sudan. Una dintre persoanele vizate de Regatul Unit este Ivan Maslov, şeful Grupului Wagner din Mali, pentru rolul său în masacrul a peste 500 de persoane din Moura în martie 2022.
UPDATE - Washington Post: Ucraina desfăşoară muniţii cu dispersie împotriva forţelor ruse
Ucraina a început deja să folosească muniţii cu dispersie furnizate de SUA împotriva poziţiilor ruseşti, a informat Washington Post pe 20 iulie, citând oficiali ucraineni.
UPDATE - Ministerul Apărării: navele care se îndreaptă către porturile din Marea Neagră controlate de Rusia pot fi considerate ţinte militare
Ministerul Apărării din Ucraina a declarat pe 20 iulie că de la miezul nopţii de 21 iulie, toate navele de pe Marea Neagră care se îndreaptă către porturile ruse sau ocupate de Rusia vor fi tratate ca nave care transportă mărfuri militare „cu toate riscurile asociate”.
UPDATE - Rusia afirmă că atacurile sale asupra Ucrainei au fost "represalii"
Moscova a recunoscut bombardamentele sale asupra oraşelor portuare ucrainene Odesa şi Mykolaiv din cursul nopţii.
Ministerul Apărării din această ţară a declarat că loviturile au fost "represalii" şi că a lovit ţinte în ambele oraşe.
Rusia a vizat porturile din Marea Neagră după ce s-a retras dintr-un acord care permitea trecerea în siguranţă a navelor care transportau cereale ucrainene.
Kremlinul a declarat că nu va prelungi acordul, deoarece condiţiile acestuia nu au fost îndeplinite.
UPDATE - Bilanţul atacurilor ruseşti în Odesa, Mikolaiv şi Harkov
Surse ucrainene au confirmat că două persoane au fost ucise şi cel puţin 27 au fost rănite în urma atacurilor ruseşti din cursul nopţii, care au vizat Odesa şi Mikolaiv pentru a treia noapte consecutivă.
Nouăsprezece persoane au fost rănite în oraşul Mikolaiv, iar în Odesa un agent de securitate a fost ucis şi cel puţin alte opt persoane au fost rănite, inclusiv un copil, scrie The Guardian.
UPDATE - Zelenski: Atacurile asupra porturilor de cereale arată că "ţinta nu este doar Ucraina"
Atacurile repetate asupra porturilor de cereale din Ucraina din această săptămână demonstrează că ţinta Rusiei "nu este doar Ucraina şi nu doar vieţile oamenilor noştri", a declarat Volodimir Zelenski.
Preşedintele ucrainean a declarat că porturile lovite ieri deţin aproximativ un milion de tone de cereale.
"Tocmai această cantitate ar fi trebuit să fie deja livrată către ţările consumatoare din Africa şi Asia", a declarat Zelenski.
Atacurile Rusia vin la câteva zile după ce Moscova s-a retras dintr-un acord care permitea trecerea în siguranţă a navelor care transportă cereale ucrainene către restul lumii.
UPDATE - Cel puţin 18 răniţi în atacul rusesc de peste noapte la Mikolaiv, potrivit guvernatorului
Tensiunile din jurul porturilor ucrainene de la Marea Neagră au escaladat după ce Rusia a avertizat că navele care se îndreaptă spre acestea începând de joi vor fi considerate potenţiale ţinte militare, în urma retragerii Moscovei dintr-un acord care asigura trecerea în siguranţă a transporturilor de cereale ucrainene.
O clădire rezidenţială cu trei etaje a fost lovită în centrul oraşului Mikolaiv, iar serviciile de urgenţă au salvat două persoane din dărâmături, a scris Kim pe Telegram, potrivit france24.
El scrisese anterior că unele persoane au fost ucise, dar nu a oferit alte informaţii în mesajele ulterioare.
Potrivit primarului oraşului Mikolaiv, Oleksandre Sienkevitch, 15 garaje au fost avariate.
În Odessa, un alt atac a provocat rănirea a două persoane, care au fost spitalizate.
În Crimeea, în schimb, guvernatorul Serguei Aksionov a declarat că „un atac cu dronă ucraineană” a ucis o tânără adolescentă.
UPDATE - Borrell: Atacurile Rusiei împotriva oraşului Odesa vor provoca o criză alimentară pe scară largă
Atacurile ruseşti împotriva infrastructurii portuare din Odesa şi distrugerea deliberată a stocurilor de alimente vor duce la o criză alimentară pe scară largă în lume, a declarat pe 20 iulie cel mai înalt diplomat al UE, Josep Borrell, citat de Ukrinform.
"Ceea ce ştim deja este că astfel de acţiuni vor crea o criză alimentară mare, uriaşă în lume. Aceste cereale nu sunt pur şi simplu blocate în depozite, ci distruse. Acest lucru înseamnă că va exista o penurie de alimente, o penurie de cereale în lume", a declarat Borrell înainte de începerea unei reuniuni de politică externă a Consiliului de Miniştri de la Bruxelles.
UPDATE - Rusia a pierdut 240.010 soldaţi în Ucraina
Statul Major General al forţelor armate ucrainene a raportat joi că Rusia a pierdut 240.010 soldaţi în Ucraina de la începutul invaziei. Acest număr include 530 de pierderi suferite de forţele ruse doar în ultima zi.
Potrivit raportului, Rusia a pierdut, de asemenea, 4.129 de tancuri, 8.065 de vehicule blindate de luptă, 7.134 de vehicule şi rezervoare de combustibil, 4.592 de sisteme de artilerie, 692 de sisteme de rachete cu lansare multiplă, 433 de sisteme de apărare aeriană, 315 avioane, 310 elicoptere, 3.918 drone şi 18 ambarcaţiuni.
UPDATE - Solicitările Rusiei pentru a reintra în Acordul pentru cereale
Moscova a denunţat de mai multă vreme aşa-zisa nerespectare a unor părţi ale Acordului de deblocare a transportului de cereale din Ucraina peste Marea Neagră. Iată solicitările Rusiei, potrivit presei europene, pentru a reintra în Acord:
SISTEMUL BANCAR. Rusia cere ca băncilor şi instituţiilor sale financiare să le fie acordat accesul la sistemul bancar internaţional SWIFT, de unde au fost scoase după ce a început ofensiva din Ucraina, în 2022.
EXPORTUL RUSESC. Potrivit Moscovei, livrările sale de produse agricole şi îngrăşăminte sunt îngreunate de sancţiuni.
PIESE DE SCHIMB AGRICOLE. Sectorul agricol, Rusia fiind unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, alături de Ucraina, se confruntă cu o penurie de piese de schimb pentru maşini şi industrie, precum şi cu probleme de asigurare a navelor.
GAZELE NATURALE. Moscova solicită, de asemenea, să fie pus în funcţiune gazoductul care leagă oraşul rus Togliatti de oraşul-port ucrainean Odesa, folosit pentru exportul de amoniac, o componentă-cheie a îngrăşămintelor.
UPDATE - Putin: revenim în Acordul pentru cereale dacă solicitările Rusiei vor fi acceptate
Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a confirmat disponibilitatea de a se alătura din nou la Acordul de cereale, dacă obstacolele din calea exporturilor agricole ruseşti sunt înlăturate, scrie Tass. Potrivit liderului de la Kremlin, Rusia este pregătită să înlocuiască grâul ucrainean pe piaţa mondială prin donaţii şi vânzări.
UPDATE - Washington Post: livrări către Rusia din Kârgâzstan
Firmele kârgâze furnizează Rusiei echipamente şi electronice ocolind sancţiunile occidentale, scrie Washington Post. Sursele ziarului şi-au exprimat îngrijorarea faţă de numărul tot mai mare de companii de import-export din ţară. Aceştia profită de cererea Rusiei de componente asiatice şi europene pentru drone, piese de avioane care nu pot fi obţinute direct din cauza sancţiunilor. Potrivit Washington Post, de cele mai multe ori, „astfel de mărfuri intră în Rusia fără întrerupere” prin ţara din Asia Centrală. Datele publice arată că volumul total al exporturilor ţării către Rusia a crescut cu 250% faţă de anul precedent, înainte de invazia pe scară largă a Ucrainei. Ziarul a relatat că „pentru unele articole, cum ar fi lunetele de puşcă, nu a existat nicio înregistrare anterioară cu privire la exporturile Kârgâzstanului în Rusia”. Se pare că administraţia Biden pregăteşte sancţiuni împotriva Kârgâzstanului, ca răspuns, iar asta se va întâmpla încă de săptămâna aceasta.
UPDATE - Kiev: conversaţie productivă cu von der Leyen
„Conversaţie productivă cu” preşedintele Comisiei Europene, Ursula „von der Leyen”, despre cum să facilităm exporturile agricole ucrainene. Prim-ministrul ucrainean Denis Şmigal a scris pe Twitter. S-a „discutat cu privire la simplificarea procedurilor, la dezvoltarea unor noi puncte de trecere a frontierei şi rute de transport”, a adăugat premierul.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Mark Zuckerberg l-a vizitat pe Donald Trump la Mar-a-Lago: „Este un moment important pentru viitorul inovației americane”
Citește pe www.zf.ro: Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu, BNR
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
PROSPORT.RO
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi văd copilul. Un singur lucru mi-a spus'
CANCAN.RO
Test de perspicacitate | Găsiți toate diferențele dintre aceste două imagini! Câte ați văzut?
GANDUL.RO
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE! Călin Georgescu CERE URGENT votanților săi după decizia de RENUMĂRARE A VOTURILOR
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe