Reducerea TVA ar scădea preţurile la peşte cu 6-8%

Scăderea TVA, propusă în proiectul noului Cod Fiscal, ar creşte piaţa fiscalizată cu 20 de milioane de euro şi ar determina o reducere a preţului peştelui cu 6-8%, potrivit Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Pescărie "Romfish".

Urmărește
287 afișări
Imaginea articolului Reducerea TVA ar scădea preţurile la peşte cu 6-8%

Reducerea TVA ar scădea preţurile la peşte cu 6-8% (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

"Pentru producţia din piscicultură, piaţa fiscalizată s-ar dubla după reducerea TVA. În 2014 s-au vândut circa 11.000 de tone de peşte de consum din piscicultura internă. Valoarea mărfii fiscalizate este circa 20 de milioane de euro. Preţurile s-ar putea reduce, după scăderea TVA, cu circa 6-8%, diferenţa fiind utilizată pentru dezvoltarea companiilor", a declarat agenţiei MEDIAFAX Cătălin Platon, directorul executiv al Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Pescărie "Romfish".

Chiar şi în ipoteza în care preţurile peştelui în magazinele de specialitate nu ar scădea, spune Platin, diferenţa ar rămâne la fermier, care ar avea disponibil suplimentar pentru investiţii sau pentru crearea de locuri de muncă, sau în cel mai rău caz, ar plăti mai mult impozit pe profit către stat.

"Sub o formă sau alta, reducerea cotei de TVA aduce, pe termen mediu şi lung, mai mulţi bani la bugetul de stat, permiţând în acelaşi timp fermelor piscicole să se dezvolte", a mai spus el.

Din datele asociaţiei, anual, circa 10.000 tone de peşte provenit doar din piscicultură (excluzând piaţa produselor din pescuit în ape interioare, Delta şi Marea Neagră), cu o valoare de circa 20 de milioane de euro, "beneficiază" de un regim de comercializare nefiscalizat.

Potrivit Romfish, proiectul de lege privind noul Cod Fiscal va ajuta la dezvoltarea pisciculturii şi prin anularea impozitului pentru construcţiile speciale, ceea ce deblochează investiţiile în construcţiile hidrotehnice ale amenajărilor piscicole (diguri, canale, instalaţii de alimentare/evacuare).

Proiectul noului Cod Fiscal prevede reducerea cotei standard a taxei pe valoarea adăugată, de anul viitor, de la 24% la 20%, iar pentru carne, peşte, legume şi fructe produse alimentare de bază la 9%.
Cota standard de TVA ar urma să fie redusă în continuare, la 18%, din ianuarie 2018, conform calendarului redactat de Guvern.

Documentul prevede reducerea cotei standard pentru toate bunurile şi serviciile de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, reducerea cotei de TVA pentru carne, peşte, legume şi fructe de la 24% la 9% începând cu 1 ianuarie 2016 şi introducerea taxării inverse pentru livrarea de clădiri, părţi de clădire şi terenuri de orice fel, pentru a căror livrare se aplică regimul de taxare, începând cu 1 ianuarie 2016.

Pentru 2016, încasările la buget sunt estimate să scadă cu 11,6 miliarde lei, dar cu o creştere la venituri de 6,4 miliarde lei din TVA, contribuţii sociale, impozit pe salarii, impactul bugetar net pentru anul viitor fiind calculat la 5,2 miliarde lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici