Referinţa BNR a urcat la 4,4947 lei/euro şi a atins un nou MAXIM al ultimelor şase luni

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 0,65 bani (0,14%), la 4,4947 lei/euro, şi a atins un nou maxim al ultimelor şase luni, într-o piaţă unde cotaţiile au urcat peste 4,49 lei/euro încă din primele minute ale şedinţei.

Urmărește
379 afișări
Imaginea articolului Referinţa BNR a urcat la 4,4947 lei/euro şi a atins un nou MAXIM al ultimelor şase luni

Referinţa BNR a urcat la 4,4947 lei/euro şi a atins un nou MAXIM al ultimelor şase luni (Imagine: Shutterstock)

O paritate mai ridicată decât cea de luni a fost anunţată de banca centrală pe 21 iunie, când euro a fost la 4,5209 lei.

Rata de schimb a urcat încă de marţi peste 4,48 lei/euro şi vineri s-a apropiat de nivelul de 4,49 lei/euro, sub care a fost în ultimele şase luni.

Astfel, în ultimele trei şedinţe cursul de referinţă afişat de BNR a urcat cu 3,08 bani (0,7%), de la 4,4639 lei/euro în data de 30 decembrie.

"În vreme ce ne aşteptăm ca deprecierea din ultima vreme a leului să se dovedească temporară, tonul uşor mai pesimist din pieţele globale astăzi ar putea menţine leul la niveluri depreciate", afirmă analiştii ING Bank, într-o notă transmisă luni dimineaţă.

Leul a continuat să se deprecieze luni şi în raport cu dolarul american, pentru a patra şedinţă consecutiv.

Rata de schimb leu/dolar a urcat, astfel, cu 1,21 bani (0,37%), la 3,3009 unităţi de la 3,2888 lei/dolar în şedinţa de vineri. O paritate mai mare decât cea de luni a fost afişată de BNR pe 21 noiembrie, când dolarul a fost cotat la 3,3101 lei.

În ultimele patru şedinţe, cursul de referinţă leu/dolar american a crescut cu 7,04 bani (2,18%), de la 3,2305 unităţi în data de 27 decembrie.

Leul s-a depreciat, luni, şi în raport cu francul elveţian, rata de referinţă urcând de la 3,6498 lei/franc la 3,6507 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

La debutul şedinţei, pe piaţa interbancară euro a fost cotat la 4,4915 - 4,4945 lei, cu 0,45 - 0,55 bani (0,1%) peste nivelurile de vineri, din jurul orei 16:30, de 4,4870 - 4,4890 lei/euro.

Ulterior, rata de schimb a fluctuat uşor peste 4,49 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse. Cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,4900 lei/euro, iar maximul de 4,4950 lei/euro, potrivit dealerilor.

În jurul orei 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,4935 - 4,4950 lei, cu 0,6 - 0,65 bani (0,14%) peste închiderea şedinţei de vineri.

În acelaşi timp, zlotul şi forintul erau în scădere cu câte 0,15% în raport cu euro.

Dobânzile afişate luni de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au scăzut de la 0,96% - 1,46% pe an la 0,88% - 1,38% pe an. Dobânzile sunt încă mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric.

Pe de altă parte, dobânzile practicate de băncile comerciale încadrează dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 1% pe an.

Dobânzile practicate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână au scăzut la 1% - 1,5% pe an, de la nivelurile de vineri, de 1,12% - 1,62% pe an.

Totodată, dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a scăzut nesemnificativ, la 2,26% pe an, după ce vineri a fost de 2,33% pe an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici