- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (07.04.2014, 11:41)
- Liviu Iancu
Reţeaua de magazine Oncos din Cluj a intrat în insolvenţă
Oncos Grup din Cluj, producător şi distribuitor de carne de pui, ouă pentru consum, pâine şi produse de patiserie, cu afaceri de aproape 150 de milioane de lei, îşi restructurează business-ul, cerând şi obţinând intrarea în insolvenţă a reţelei de 44 de magazine pe care o deţine.
Urmărește
1797 afișări
Reţeaua de magazine Oncos din Cluj a intrat în insolvenţă (Imagine: Shutterstock)
"Necesitatea restructurării vine în contextul scăderii puterii de cumpărare a populaţiei şi a lipsei unei finanţări corespunzătoare a afacerii, care au cauzat un dezechilibru financiar companiei. Decizia are ca obiectiv însănătoşirea afacerii, care să îi permită să îşi continue activitatea în mod avantajos pentru clienţi, parteneri şi furnizori, şi profitabil pentru companie", se arată într-un comunicat al companiei transmis MEDIAFAX.
Restructurarea afacerilor Oncos se face la cererea companiei, iar în cadrul procesului de redresare obiectivele sunt păstrarea locurilor de muncă, a structurii centrelor de producţie şi a celor de distribuţie şi vânzare. Grupul Oncos a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de peste 148 de milioane de lei.
Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii grupului au afirmat că au cerut la tribunalul Cluj intrarea în insolvenţă a firmei Oncos SA, care deţine 44 de magazine, iar instanţa a admis cererea. Reţeaua de retail este prezentă în judeţele Cluj, Sălaj, Mureş şi Bistriţa-Năsăud. Produsele Oncos sunt comercializate şi pe pieţele externe din Ungaria, Italia, Cehia, Slovacia şi Grecia.
TITLURILE ZILEI
-
astăzi, 20:49
• Gândul: Al patrulea suspect în furtul tezaurului dacic, identificat de poliţie
-
astăzi, 20:20
• Casa Albă pregăteşte un ordin executiv pentru desfiinţarea Departamentului Educaţiei
-
astăzi, 19:38
-
astăzi, 18:59
-
astăzi, 17:41
• Guvernul Mexicului începe desfăşurarea a 10.000 de soldaţi la frontiera cu SUA
-
astăzi, 16:50
• Nicuşor Dan: Podul Calicilor riscă să fie îngropat din nou de politicienii aflaţi la putere
-
astăzi, 16:33
-
astăzi, 16:27
-
astăzi, 16:05
-
astăzi, 15:37
-
astăzi, 14:50
-
astăzi, 14:34
-
astăzi, 13:42
• Tanczos Barna: Propunerea privind limitarea tranzacţiilor cash nu îi va afecta pe cetăţeni
-
astăzi, 13:27
• Spionajul sud-coreean anunţă că Putin a retras trupele nord-coreene din regiunea rusă Kursk
-
astăzi, 11:04
"În ultimii ani am resimţit puternic efectele crizei economice, care s-au văzut atât în scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor, cât şi în lipsa unor surse de finanţare viabile pe piaţă. Oncos este un business antreprenorial, românesc, care nu beneficiază de sprijinul unui grup sau al unui investitor care să susţină afacerea şi în condiţii economice dificile. În acest context, restructurarea business-ului grupului a venit ca o soluţie firească şi necesară pentru însănătoşirea acestuia", a declarat într-un comunicat Vasile Onacă, acţionarul majoritar al Oncos.
Planul de reorganizare al afacerii include creşterea cu circa 25% a capacităţii de producţie şi procesare a cărnii de pasăre. Astfel, în cadrul unui "parteneriat strategic", vor fi puse în funcţiune încă 12 hale de creştere a păsărilor, cu o capacitate totală de 1,3 milioane capete pe an.
Capacitatea totală de creştere şi procesare a grupului va depăşi 6,3 milioane capete anual, după ce în 2013 a crescut cu 6% faţă de anul anterior. Oncos Grup ocupă locul 10 pe piaţa naţională în privinţa numărului de pui de carne crescuţi în fermele proprii, iar capacitatea totală de creştere şi procesare este în prezent de peste 5 milioane de capete pui de carne pe an.
Înfiinţat în anul 1991, grupul Oncos are peste 800 de angajaţi şi include abatorul de păsări Floreşti, cinci ferme de creştere a păsărilor în Gilău, Lomb, Jucu , Sălişte-Coruş-Chinteni în judeţul Cluj şi Panic în judeţul Sălaj, precum şi una din cele mai mari fabrici de pâine din Transilvania.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe