Ritli a spus că bugetul Sănătăţii reprezintă 4% din PIB şi ar fi fost ideal ca sănătatea să fi primit 5-6% din PIB, dar trebuie să se ţină cont de posibilităţile reale ale economiei.
La întrebările parlamentarilor, ministrul Sănătăţii a precizat că nu sunt planificate scăderi nici de salarii, nici în ceea ce priveşte personalul.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, a precizat că, până la sfârşitul anului, arieratele din sănătate vor fi zero şi acestea nu vor greva bugetul Sănătăţii pe anul viitor.
Bugetul Ministerului Sănătăţii a fost avizat cu 20 de voturi „pentru” şi 17 „împotrivă”.