România ocupă locul doi în UE după creşterea exporturilor din primul trimestru

România s-a plasat pe locul doi în Uniunea Europeană (UE) după ritmul de creştere a exporturilor în primul trimestru, de 21%, şi a înregistrat totodată al optulea deficit comercial ca mărime, de două miliarde de euro, nivelul apropiat de cel al Poloniei, potrivit Eurostat.

Urmărește
210 afișări
Imaginea articolului România ocupă locul doi în UE după creşterea exporturilor din primul trimestru

România ocupă locul doi în UE după creşterea exporturilor din primul trimestru (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Exporturile României au urcat în intervalul analizat cu 21%, comparativ cu perioada similară din 2009, la 7,9 miliarde de euro. În acelaşi timp, importurile au urcat cu 13%, la 9,9 miliarde de euro. În primul trimestru din 2009, balanţa comercială a României a înregistrat un deficit de 2,2 miliarde de euro.

Prima poziţie în UE în funcţie de creşterea exporturilor din primul trimestru este ocupată de Malta (36%). Locul trei revine Spaniei, Ungariei, Poloniei şi Slovaciei, state care au înregistrat un avans al exporturilor de 18%. Pe următoarea poziţie se plasează Cehia, Estonia şi Cipru, cu o creştere de 17%.

Dintre statele Uniunii, cea mai mare diferenţă între importuri şi exporturi a fost înregistrată de Marea Britanie, de 24,9 miliarde de euro, superioară celei de 23,7 miliarde de euro din primele trei luni ale anului trecut.

Al doilea deficit ca mărime a fost înregistrat de Franţa (14,4 miliarde de euro), următoarele locuri fiind ocupate de Spania (12,2 miliarde de euro), Grecia (7,1 miliarde de euro), Italia (6,9 miliarde de euro), Portugalia (4,7 miliarde de euro) şi Polonia (2,4 miliarde de euro).

În total, 17 ţări din UE au înregistrat deficit comercial în primul trimestru, iar într-un singur stat, Slovenia, valoarea importurilor a fost egală cu cea a exporturilor.

Deficitul comercial al UE s-a redus de la 48,1 miliarde de euro în ianuarie-martie 2009 la 36 de miliarde de euro în primele trei luni ale acestui an, în condiţiile în care importurile au crescut cu 9%, la 330,8 miliarde de euro, iar exporturile au urcat cu 15%, la 294,8 miliarde de euro. Diferenţa dintre importurile şi exporturile UE de energie a avansat de la 58,5 miliarde de euro la 66,6 miliarde de euro. În acelaşi timp, surplusul comercial în privinţa utilajelor şi vehiculelor a crescut de la 20,8 miliarde de euro la 24,5 miliarde de euro.

Exporturile UE către toţi partenerii comerciali importanţi au crescut în primul trimestru, comparativ cu perioada similară din 2009. Cele mai mari creşteri se observă la exporturile către China (48%), Brazilia (43%) şi Turcia (41%). În ceea ce priveşte importurile, cele mai mari creşteri au fost înregistrate cu Rusia (35%), India (16%) şi Turcia (14%), iar cea mai accentuată scădere a fost consemnată în relaţia cu SUA (12%).

Principalul exportator către Uniune a fost China (59,6 miliarde de euro), iar cel mai mare importator din UE a fost SUA (52,9 miliarde de euro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici