România produce jumătate din cantitatea de prune din UE, dar magiunul sau ţuica nu ajung pe rafturile din supermarketurile locale

În anul 2020, România a pro­dus 775.000 de tone de prune, ceea ce înseamnă 47,5% din totalul producţiei din Uniunea Europeană, si­tuându-se pe primul loc, con­form catalogului „Cifre-che­ie pe lanţul ali­mentar european – 2021“, publicat recent de Comisia Europeană, citat de ZF.

România este urmată de Franţa, cu 12,6% din producţie, şi de Italia, cu 9,8% din producţia de prune a UE.

În ultimii cinci ani, pro­ducţia de prune din România a crescut cu 51%, în timp ce numărul de pruni s-a menţinut în jurul cifrei de 34 de milioane, arată datele de la Insitutul Naţional de Statistică. Cea mai marea cantitate de prune ajunge în cazane, transformându-se în ţuică şi palincă, şi nu în borcanele cu magiun, potrivit specialiştilor din domeniul fructelor şi legumelor din România. Cu toate acestea, nu există date privind ponderea cantităţii procesate din producţia totală de prune a României. Mai mult, o parte din produsele procesate nu este realizată în mod industrial ori artizanal şi nu este înregistrată ca atare, astfel că nu se vinde în mod fiscalizat.

„La nivel naţional, pomi­cultura nu este un sector organizat şi astfel producţia nu ajunge la piaţă. Piaţa o numim astăzi retailul modern, pentru că majoritatea vânzărilor de fructe şi legume, dar şi de produse procesate din industria alimentară are loc în super­marketuri şi hipermarketuri, nu în piaţa tradiţională sau în pieţele volante. Pe de altă parte, producătorii se asociază greu şi nu ajung atât de uşor să proceseze. În plus, este dificil şi accesul producătorilor români în retail“, a spus Ionel Arion, pre­şedintele federaţiei naţio­nale Pro Agro, reprezentativă pentru agricultura, zootehnia şi industria alimentară româ­neşti.

În acest context, în supermarketuri şi hipermarketuri ajunge numai un brand tradiţional românesc de magiun de prune, „Produs de Topoloveni“, realizat de compania Sonimpex din judeţul Argeş, care are certificat bio şi ceritificat de Indicaţie Geografică Protejată (IGP). Compania controlată de Bibiana Stanciulov comercializează produsele atât în mediul online, în propriul magazin, cât şi în cele trei magazine fizice pe care le deţine compania în Capitală, dar şi în retail.

„Majoritatea fructelor sunt folosite în uzul gospodăresc, fără să ajungă în comerţul larg. Pe vremuri, marmelada de prune era un desert aproape nelipsit din alimentaţia săptămânală şi chiar se făceau rezerve de stat, pentru că era uşor de depozitat. Acum nu se mai produce deloc, deşi produsul este în continuare căutat, pentru că au dispărut fabricile. Cu experienţa de acum putem să industrializăm prunele şi prin confiere, să facem fructe deshidratate, sau să realizăm produse pentru HoReCa, însă e nevoie de fabrici“, a mai spus Ionel Arion.

Companiile mai mici care fac produse după reţete tradiţionale, printre care dulceaţă de prune, sau care fac produse deshidratate din prune ori jeleuri pe bază de prune vând preponderent în băcănii sau în mediul online, retailul modern fiind departe de gândurile antreprenorilor din spatele lor, pentru că nu pot realiza cantitatea cerută de managerii marilor magazine fiind la început de drum şi pentru că preţul de vânzare nu este sustenabil pentru a rămâne pe piaţă şi a fi în continuare viabili.

În ceea ce priveşte ţuica sau pălinca, o suprafaţă mică pe rafturile cu băuturi alcoolice o acoperă branduri precum Pălinca Aciu din judeţul Sălaj sau Pater din judeţul Argeş. „La noi se produce multă ţuică, rachiu sau pălincă, mai ales în Ardeal, dar nu este o piaţă la vedere, ci se vinde între cunoscuţi. Foarte puţine companii sunt fiscalizate şi produc industrial, astfel încât produsele să se găsească în comerţul larg“, a explicat Arion.

El adaugă că anumite ţări procesează chiar şi sâmburii, pe care îi folosesc în industria alimentară sau a sănătăţii, în timp ce România încă mizează pe comerţul prunelor în stare proaspătă în pieţe, lipsindu-i chiar şi depozitele regionale, pentru a prelungi durata de viaţă a acestora.