România şi Hong Kong urgentează semnarea acordului pentru evitarea dublei impuneri

România şi regiunea administrativă specială Hong Kong vor să urgenteze semnarea acordului pentru evitarea dublei impuneri, iar prima reuniune în acest sens a echipelor de negociere va avea loc în jurul datei de 7 aprilie, a anunţat, joi, vicepremierul Liviu Dragnea, aflat în China.

Urmărește
381 afișări
Imaginea articolului România şi Hong Kong urgentează semnarea acordului pentru evitarea dublei impuneri

România şi Hong Kong urgentează semnarea acordului pentru evitarea dublei impuneri (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)

El a anunţat urgentarea procedurilor la finalul întrevederii pe care a avut-o, joi, cu şeful Executivului regiunii administrative Speciale Hong Kong, C.Y.Leung.

"Am avut o întâlnire, la reşedinţa şefului executiv al regiunii Hong Kong, o discuţie bună. Chiar dacă a fost scurtă, de 45 de minute, a fost o discuţie bună. În primul rând, am convenit împreună să grăbim semnarea acordului de evitare a dublei impuneri între Hong Kong şi România. Noi am aprobat în Guvern, pe 29 ianuarie, un memorandum prin care am stabilit începerea negocierilor pentru semnarea acestui acord", a spus Dragnea.

Totodată, vicepremierul a precizat că, pentru România, este foarte important să fie semnat acest acord, el susţinând că 80% din relaţiile comerciale dintre cele două părţi reprezintă exporturi româneşti.

"Un acord de evitare a dublei impuneri avantajează în primul rând agenţii economici din România", a explicat Dragnea.

De asemenea, el şi-a exprimat speranţa că acordul va fi semnat într-un timp "relativ scurt".

Cei doi oficiali au mai convenit ca, în jurul datei de 7 aprilie, să aibă loc prima întâlnire a echipelor de negociatori.

C.Y.Leung a propus ca negocierile să înceapă la Hong Kong, iar Dragnea a acceptat.

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, se află, în perioada 20-26 martie, în vizită de lucru în China, el fiind şi coordonatorul Comitetului interministerial pentru monitorizarea îndeplinirii angajamentelor asumate de România cu ocazia Reuniunii, la Bucureşti, în 26 noiembrie 2013, a şefilor de Guvern ai Republicii Populare Chineze şi statelor Europei Centrale şi de Est. Comitetul a fost înfiinţat în decembrie 2013.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici