România va fi promovată în staţiile de metrou din Rusia, Germania, Austria şi Franţa

România va fi promovată ca destinaţie turistică în staţiile de metrou şi pe panouri publicitare stradale în oraşe din mai multe ţări, printre care Germania, Rusia, Franţa, Austria, Italia şi Spania, a declarat joi Mirela Matichescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT).

Urmărește
696 afișări
Imaginea articolului România va fi promovată în staţiile de metrou din Rusia, Germania, Austria şi Franţa

România va fi promovată în staţiile de metrou din Rusia, Germania, Austria şi Franţa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Suntem în faza de solicitare a ofertelor în tot ceea ce înseamnă campanie de promovare externă. Vorbim de promovare la metrou, de promovare outdor în tot ce înseamnă punctele cheie în ţări precum Germania, Rusia, Franţa, Austria, Italia şi Spania", a spus Matichescu, într-o conferinţă de presă.

Ea a afirmat că vor fi promovate imagini cu zone din România, printre care cu Delta Dunării şi zonele montane.

Matichescu vrea ca până la sfârşitul verii panourile publicitare să poată fi văzute de turiştii străini.

"Vreau ca până la sfârşitul acestui an să absorbim tot ce înseamnă fonduri disponibile pentru promovare pe acest exerciţiu financiar, adică 54 de milioane de euro", a spus oficialul ANT.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici