- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (14.05.2015, 14:50)
- Ioan Dornescu
Rulaj de 20 milioane de euro pentru firma care pompează apa spre vârful celei mai înalte clădiri din România
Subsidiara din România a producătorului german de pompe şi sisteme de pompare Wilo SE, care a echipat printre altele turnul SkyTower de pe strada Barbu Văcărescu din Bucureşti, cea mai înaltă clădire din ţară, a încheiat anul trecut cu un rulaj de 19,5 milioane euro, în creştere cu 37% faţă de 2013.
Urmărește
603 afișări
Rulaj de 20 milioane de euro pentru firma care pompează apa spre vârful celei mai înalte clădiri din România (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)
Avansul rulajului a fost susţinut de creşterea numărului de contracte din portofoliu, arată reprezentanţii companiei.
"Piaţa din România s-a maturizat, iar noi am reuşit să luăm de la concurenţă, pentru că la nivel de piaţă nu s-a înregistrat o creştere de 37%. Au dispărut diletanţii din construcţii, iar dezvoltatorii şi chiriaşii s-au maturizat. În 2014 a fost o conjunctură care ne-a avantajat", a declarat Alin Gorga, şeful Wilo România.
Reprezentanţii SkyTower şi ai furnizorului de sisteme de pompare au deschis joi porţile subsolului tehnic al celei mai înalte clădiri de birouri din România, cu 36 de etaje şi o înălţime de 137 de metri. Valoarea contractului pentru achiziţia sistemelor de pompare a apei furnizate pentru SkyTower s-a ridicat la aproximativ 300.000 euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Wilo SE produce pompe şi sisteme de pompare pentru instalaţii de încălzire, climatizare şi răcire, alimentare cu apă şi evacuarea apei uzate, finalizând anul trecut cu un rulaj de 1,23 miliarde euro.
Filiala din România a fost înfiinţată în 1998, produsele Wilo acoperind segmentul de construcţii, apă-canal şi industrial. Serviciile generează aproximativ 10% din rulajul companiei.
Printre proiectele importante din portofoliul Wilo România se numără SkyTower, AFI Park Cotroceni, Bucharest One Office Building, Mega Mall Bucureşti, Palace Mall din Iaşi, United Business Center Cluj-Napoca, fabricile Continental Timişoara şi Sibiu, uzina Ford din Craiova sau RADET Bucureşti.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensionarii din România care au muncit între acești ani ar putea primi 400 de lei în plus, începând cu 1 februarie 2025
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe