- Home
- Economic
- MOSCOVA, (24.04.2014, 15:34)
- Marius Oncu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Rusia cere Ucrainei penalităţi de 11,4 miliarde dolari pentru încălcarea contractului de livrare de gaze
Producătorul rus de gaze naturale Gazprom, controlat de stat, a trimis companiei ucrainene Naftogaz o notă de plată de 11,4 miliarde de dolari reprezentând penalităţi datorate de partea ucraineană, care a cumpărat anul trecut circa o treime din gazele naturale asumate prin contract.
Urmărește
136 afișări
Rusia cere Ucrainei penalităţi de 11,4 miliarde dolari pentru încălcarea contractului de livrare de gaze (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Naftogaz avea obligaţia, conform termenilor contractului cu Gazprom, să importe anul trecut 41,6 miliarde de metri cubi de gaze naturale, însă a cumpărat doar 12,9 miliarde de metri cubi, scrie agenţia Interfax, citată de Reuters.
Suma de 11,4 miliarde de dolari se adaugă datoriilor de 2,2 miliarde de dolari pentru gaze importate dar neachitate încă, a afirmat o sursă apropiată situaţiei.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat recent că Ucraina datorează Rusiei penalităţi totale de 18,4 miliarde de dolari pentru că nu a cumpărat gaze naturale conform obligaţiilor asumate prin contract.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
Guvernul de la Kiev încearcă să-şi reducă dependenţa de importurile de energie din Rusia, întrucât Putin foloseşte exporturile energetice ca instrument politic. Ucraina importă din Rusia aproximativ jumătate din gazele naturale consumate şi este ruta de tranzit pentru 15% din gazele consumate anual de Europa.
"Rusia creşte tensiunile înaintea discuţiilor Ucrainei cu Europa, ştiind că Naftogaz nu va plăti. Conform contractului, Gazprom are dreptul să ceară 11,4 miliarde de dolari. Un alt aspect este, însă, că acest contract a fost inechitabil", a declarat Bohdan Sokolovski, fost consilier pe probleme energetice al fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici.
Reprezentanţi ai UE au planificate pentru joi discuţii pe tema gazelor cu oficiali din Ucraina şi Slovacia. Ucraina vrea să folosească gazoductele care transportă gaze ruseşti către statele UE pentru a importa gaze de pe piaţa din Europa de Vest. Data negocierilor pe această temă, care vor implica şi Rusia, nu a fost încă stabilită.
Gazprom şi Naftogaz au semnat în 2009 un contract de livrare a gazelor naturale pentru a pune capăt disputelor care au condus la oprirea livrărilor către Europa timp de circa două săptămâni în timpul iernii.
În ianuarie 2013, Gazprom a cerut Naftogaz să plătească penalităţi de 7 miliarde de dolari pentru gazele pe care nu le-a cumpărat în anul 2012, însă suma nu a fost achitată, iar Ucraina a primit chiar un discount la preţul gazelor în decembrie, după ce preşedintele de la acel moment, Viktor Ianukovici, a renunţat la semnarea unui acord cu UE în favoarea unor legături mai strânse cu Rusia.
Decizia a declanşat proteste masive, care au condus la înlăturarea lui Ianukovici, înrăutăţirea relaţiilor dintre Kiev şi Moscova, iar ulterior chiar la anexarea regiunii ucrainene Crimeea de către Rusia.
Rusia a susţinut economia Ucrainei cu 35,4 miliarde de dolari în ultimii patru ani, din care subvenţii de 17 miliarde de dolari la preţul gazelor naturale şi 18,4 miliarde de dolari penalităţile neplătite în cadrul acordului de livrare de gaze naturale, potrivit unei scrisori trimise de Putin liderilor a 18 state europene la 10 aprilie.
Scrisoarea lui Putin nu a reprezentat o cerere ca Ucraina să achite suma, a declarat a doua zi purtătorul de cuvânt al Kemlinului Dmitri Peskov.
Rusia a exercitat în ultima perioadă presiuni asupra Ucrainei pentru plata datoriilor de 2,2 miliarde de dolari acumulate în contul gazelor naturale importate anul trecut şi în primul trimestru din acest an. Gazprom intenţionează să ceară Kievului să achite în avans livrările, dacă nu sunt reluate plăţile normale.
Citește pe alephnews.ro: Răspunsul MAE la solicitarea Aleph News privind voturile fraudate din Diaspora
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ce a primit o clientă, după ce a comandat piept de pui în restaurantul lui Dani Oțil: „M-am îmbolnăvit pe loc”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe