Obiectivele declarate ale decretului sunt „asigurarea securităţii Federaţiei Ruse şi funcţionarea neîntreruptă a industriei”.
În următoarele 48 de ore, cabinetul rus trebuie să ia o decizie cu privire la lista de mărfuri şi ţări care fac obiectul interdicţiei.
Interdicţia va fi în vigoare până la sfârşitul anului 2022.
Decizia vine la doar câteva ore după ce SUA au anunţat că vor interzice importurile de petrol şi gaze ruseşti, iar Marea Britanie a declarat că îşi va elimina treptat dependenţa de petrolul rusesc.
Noile măsuri sunt de natură să bulverseze pieţele de mărfuri. În afară de exporturile sale masive de combustibil, Rusia este, de asemenea, un important furnizor global de cereale şi metale.