Ministrul de Finanţe al Rusiei, Anton Siluanov, a explicat că reforma fondului de pensii va genera un surplus de 309 miliarde de ruble, adică aproximativ 8,2 miliarde de dolari, din care va fi creată, în 2015, „rezerva anti-criză”, relatează RIA Novosti.
El a precizat că o parte dintre aceşti bani va fi alocată companiilor din Rusia care se confruntă cu dificultăţi din cauza noilor măsuri luate de Uniunea Europeană şi Statele Unite împotriva Rusiei, în contextul conflictului din Ucraina.
Fondul de pensii este gestionat de banca de stat Vnesheconombank.
Mai multe companii au cerut deja ajutoare financiare din partea statului, inclusiv cel mai mare producător de petrol din Rusia, Rosneft, care a solicitat un împrumut guvernamental de aproape 40 de miliarde de dolari.