Schimbările pe care le aduce tranzacţia Auchan-Real

Auchan România va aplica propriul model economic, care presupune şi preţuri mai competitive pentru clienţi, în cele 20 de hipermarketuri preluate de la Real, de la care va adopta însă sistemul logistic mai performant.

Urmărește
25189 afișări
Imaginea articolului Schimbările pe care le aduce tranzacţia Auchan-Real

Schimbările pe care le aduce tranzacţia Auchan-Real (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)

"Cele mai importante avantaje care se aşteaptă să rezulte din prezenta concentrare sunt legate de aplicarea modelului său economic la magazinele Real preluate. Societatea ţintă a înregistrat pierderi importante din operarea magazinelor care fac obiectul concentrării. Auchan urmăreşte eficientizarea activităţii acestora prin aplicarea politicii proprii. Astfel, modelul Auchan presupune o proporţie mai mică a cheltuielilor de funcţionare prin raportare la cifra de afaceri", se arată în decizia Consiliului Concurenţei de aprobarea a tranzacţiei prin care Auchan a preluat 20 de hipermarketuri Real.

Acest fapt va permite Auchan să propună consumatorilor preţuri mai competitive şi să atragă astfel o clientelă mai numeroasă pentru magazinele preluate, menţionează sursa citată.

Pe de altă parte, Auchan vrea să integreze aspectele pozitive ale sistemului de funcţionare actual al Real Romania, precum sistemul logistic, care este mai performant.

"Acesta va permite Auchan să asigure difuzarea produselor proaspete româneşti dintr-o anumită zonă, pe care anterior le putea obţine doar pe plan local, către întreaga reţea. De asemenea, acest sistem logistic va constitui un element important în dezvoltarea de către Auchan a conceptului său de marcă proprie aplicat unor produse fabricate în ţară", se mai arată în document.

În ceea ce priveşte preţurile, din analiza Consiliului Concurenţei reiese că Auchan practică preţuri mai mici la mult mai multe produse decât Real.

"Conform părţilor, politica de preţuri a Auchan este diferită de cea a Real şi a altor mari lanţuri de magazine. O astfel de deosebire este dată de faptul că, conceptul Auchan presupune aplicarea de preţuri mici pentru toate produsele (..). Alte lanţuri de magazine, inclusiv Real, practică preţuri mici la produsele cele mai vândute, compensând cu preţuri mai mari la restul de produse", se menţionează în decizie.

O categorie de produse la care Real practică preţuri competitive este cea de "fructe şi legume".

"Auchan consideră că aceasta se datorează în special punctului forte al Real Romania în materie de logistică. De exemplu, Auchan Romania poate obţine preţuri de achiziţie foarte competitive pentru produse proaspete în anumite părţi ale ţării, dar din cauza deficienţelor de logistică, nu poate difuza aceste produse în întreaga sa reţea şi poate vinde aceste produse doar în zona de unde le-a achiziţionat. Întrucât Auchan Romania intenţionează să preia sistemul logistic al Real Romania, se aşteaptă să poată distribui astfel de produse la preţuri competitive către toate cele 31 de magazine", se mai spune în raport.

În noiembrie anul trecut, grupul Auchan, controlat de familia Mulliez, a anunţat achiziţia a 20 din cele 24 de hipermarketuri Real din România de la grupul german Metro, într-o tranzacţie de 1,1 miliarde euro care a vizat şi unităţile din Polonia, Ucraina şi Rusia. În iulie, Consiliul Concurenţei a aprobat tranzacţia, Auchan România ajungând astfel la o reţea de 31 de magazine. Potrivit datelor de la Consiliul Concurenţei, Auchan mai are două proiecte în dezvoltare în Braşov şi în Bucureşti, iar Real, care a mai rămas cu patru hipermarketuri, are în proiect deschiderea unui magazin în Bucureşti.

Tranzacţia a fost autorizată cu condiţia respectării unor angajamente asumate voluntar de părţile implicate pe două pieţe relevante, respectiv Craiova şi Târgu-Mureş.

Astfel, pentru Craiova şi Târgu Mureş, Auchan şi-a luat angajamentul de a nu deschide sau achiziţiona noi magazine pe o perioadă de cinci ani de la data autorizării Concentrării şi de a nu majora preţurile cu mai mult de 5% faţă de media preţurilor altor magazine din reţea pentru trei ani.

Magazinele Real şi-au redus pierderile anul trecut cu 39% faţă de 2011, la 73,5 milioane lei (16,5 milioane euro), în timp ce cumpărătorul acestora, Auchan, a trecut pe profit, de 3,3 milioane lei (740.000 euro).

real,- Hypermarket a intrat pe piaţa de retail din România în martie 2006, când a deschis primul magazin în Timişoara. Din 2007, primul an complet de activitate pe piaţa locală, compania a înregistrat pierderi, de 158 milioane lei în anul menţionat, acestea crescând cu 28,8% în 2008 şi cu 20% în 2009, după care s-au redus cu 63% în 2010, dar au urcat din nou în 2011, cu 33%.

În ceea ce priveşte cifra de afaceri, aceasta a avut un trend crescător până în 2011, când s-a redus cu 8,2% comparativ cu 2010, la 3 miliarde lei. Anul trecut, cifra de afaceri netă a Real a scăzut cu 3,7%, la 2,89 miliarde lei (650,5 milioane euro).

Şi Auchan, care a deschis primul hipermarket din România în noiembrie 2006 şi deţine în prezent 11 unităţi, a înregistrat pierderi în perioada 2007-2011, anul 2012 fiind primul cu profit net pentru companie. Cifra de afaceri şi-a menţinut însă trendul crescător de la an la an, în 2012 retailerul înregistrând un avans de 25% faţă de anul anterior, la 1,97 miliarde lei (442,9 milioane euro).

În urma preluării Real, Auchan urcă de pe locul patru pe doi în topul lanţurilor de hipermarketuri din România, cu afaceri cumulate de peste 1 miliard de euro, fiind devansat doar de Kaufland.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici