Potrivit INS, la creşterea PIB, în anul 2017 faţă de anul 2016, au contribuit aproape toate ramurile economiei, contribuţii pozitive mai importante având următoarele ramuri:
– industria (+1,9%), cu o pondere de 24,2% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 8%;
– serviciile, care cuprind ramurile comerţ (cu ridicata şi cu amănuntul) repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transport şi depozitare, hoteluri şi restaurante (+1,6%), cu o pondere de 18,7% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 8,4%;
– agricultura, silvicultura şi pescuitul (+0,7%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (4,4%), dar care au înregistrat o creştere semnificativă a volumului de activitate (+18,3%);
– activitătile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (+0,7%), cu o pondere de 6,9% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 9,9%;
– impozitele nete pe produs (+0,7%), cu o pondere de 9,7% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,5%.
Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal:
– cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 10,3% contribuind cu 6,4% la creşterea PIB;
– formării brute de capital fix, cu o contribuţie de +1,2%, consecinţă a creşterii cu 5,4% a volumului său.
INS menţionează că o contribuţie negativă importantă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-0,8%), consecinţă a creşterii cu 9,5% a volumului exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 11,1%.
„Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul IV 2017 a fost de 221,79 miliarde de lei preţuri curente, în creştere cu 0,6% faţă de trimestrul III 2017 şi cu 7,0% faţă de trimestrul IV 2016”, a mai comunicat INS.