- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sectorul bancar din China ar putea deveni cel mai mare din lume până în 2023
Sectorul bancar din China ar putea deveni cel mai mare din lume după active până în anul 2023, depăşind Statele Unite cu 20 de ani mai devreme decât se anticipa înainte de criză, potrivit unui raport prezentat vineri de PricewaterhouseCoopers (PwC).
Sectorul bancar din China ar putea deveni cel mai mare din lume până în 2023 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Astfel, băncile occidentale trebuie să depăşească mai repede efectele crizei şi să-şi consolideze prezenţa în est, pentru a beneficia de creşterea din următorii ani.
Sistemul bancar din India îl va depăşi pe cel japonez până în 2035 şi ar putea să devină chiar mai dezvoltat decât cel din China, odată cu îmbătrânirea populaţiei chineze, se mai arată în raport.
Economistul şef al PwC John Hawksworth a cerut liderilor din sistemul bancar, a căror influenţă a fost ştirbită de criza financiară globală, să ţină seama de rearanjarea puterii economice în plan global şi să-şi revendice o parte din populaţia fără acces la servicii bancare din ţările emergente.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"Cu populaţii de mult peste un miliard de locuitori în fiecare dintre cele două ţări, accesul la pieţe precum China şi India este de importanţă critică pentru creştere", a afirmat el.
Băncile chineze domină topurile globale ca valoare de piaţă, iar unele instituţii de credit au acumulat deja o expunere uriaşă pe pieţele emergente, pentru a beneficia de explozia cererii pentru servicii financiare din partea populaţiilor tinere şi tot mai bogate.
Băncile din cele mai mari economii emergente - China, India, Brazilia, Rusia, Mexic, Indonezia şi Turcia, supranumite Grupul E7 - au fost relativ izolate de efectele crizei financiare globale care a îngenunchiat multe instituţii de credit din occident.
Pe lângă efectele crizei, băncile din ţările dezvoltate se confruntă cu înăsprirea severă a reglementărilor, guvernele şi instituţiile de supraveghere fiind hotărâte să controleze mai îndeaproape instituţiile de credit care au patronat era de creştere economică high-risk care s-a încheiat odată cu falimentul Lehman Brothers. Regulile tot mai dure contribuie la reducerea creditării, fenomenul fiind accentuat şi de îmbătrânirea populaţiei din ţările bogate.
PwC, care îşi bazează analiza pe proiecţiile privind PIB-ul şi evoluţia pieţelor de credit, notează că expansiunea ţărilor E7 depinde de investiţii guvernamentale în infrastructură, deschiderea pieţelor la competiţie, reducerea birocraţiei şi a deficitelor bugetare şi consolidarea edicaţiei în zonele rurale.
Compania de consultanţă anticipează că activele bancare glboale ar putea creşte de patru ori până în 2050, la circa 300 de mii de miliarde de dolari, iar Produsul Intern Brut total al ţărilor E7 va ajunge din urmă PIB-ul Grupului G7 (SUA, Japonia, Germana, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Canada) în următorii 20 de ani, şi îl va depăşi cu mult în următoarele patru decenii.
Sistemul bancar britanic, pe locul patru în lume după active, ar urma să fie depăşit de cel indian în următorii 20 de ani şi de Brazilia până în 2050, estimează PwC.
Astfel, economiile dezvoltate trebuie să investească masiv în ţările emergente pentru a obţine o mai bună creştere, lucru care se va dovedi însă dificil.
"Ţările E7 nu au nevoie de banii G7, de deciziile sau de consumatorii lor, aşa că economiile dezvoltate vor avea nevoie de argumente solide pentru a convinge noile puteri economice să invite concurenţi străini", conchide studiul PwC.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO