Vorbind înainte de reuniunile anuale ale fondului şi Băncii Mondiale, Kristalina Georgieva a declarat că o treime din economia mondială va suferi cel puţin două trimestre de contracţie economică în 2023. Georgieva a adăugat că, din păcate, combinaţia dintre „scăderea veniturilor reale şi creşterea preţurilor” va însemna că multe alte ţări vor avea senzaţia că se află în recesiune, chiar dacă vor evita scăderile totale ale producţiei, conform
FT.
FMI urmează să îşi revizuiască din nou în scădere previziunile economice săptămâna viitoare, pentru al patrulea trimestru consecutiv.
Dând vina pe „şocuri multiple”, inclusiv invazia Rusiei în Ucraina, preţurile ridicate la energie şi alimente şi presiunile inflaţioniste persistente, ea a declarat că creşterea în toate cele mai mari economii ale lumii a încetinit, lăsând „tensiuni severe” în unele locuri.
Situaţia este „mai probabil să se înrăutăţească decât să se îmbunătăţească” pe termen scurt, a spus ea, în parte din cauza faptului că există riscuri emergente pentru stabilitatea financiară pe piaţa imobiliară din China, în datoria suverană şi în activele nelichide. Aproape prăbuşirea unor fonduri de pensii din Marea Britanie săptămâna trecută, în urma anunţului făcut de cancelarul britanic Kwasi Kwarteng privind reduceri de taxe nefinanţate în valoare de 45 de miliarde de lire sterline, a stârnit îngrijorarea că o creştere scăzută şi costuri mai mari ale împrumuturilor vor declanşa turbulenţe pe piaţă.
Cu toate acestea, FMI doreşte ca băncile centrale să continue să înăsprească politica monetară în ritm alert pentru a face faţă presiunilor mari şi pentru a se asigura că acestea nu devin obicei în atitudinea companiilor. „Dacă nu se înăspreşte suficient, inflaţia s-ar dezancora şi s-ar înrădăcina, ceea ce ar necesita ca ratele viitoare ale dobânzilor să fie mult mai mari şi mai susţinute, ceea ce ar provoca daune masive asupra creşterii şi daune masive asupra oamenilor”, a spus Georgieva.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.