Semnal pentru ieftinirea creditelor: Robor a scăzut cu un punct într-o lună

Robor la 3 luni, indicatorul utilizat de bănci pentru calculul dobânzilor la creditele de retail în lei, a scăzut cu un punct procentual în ultima lună şi a ajuns aproape de pragul de 2% unde se situa la jumătatea anului, înainte de o scumpire subită a leilor în lunile august şi septembrie.

Urmărește
448 afișări
Imaginea articolului Semnal pentru ieftinirea creditelor: Robor a scăzut cu un punct într-o lună

Semnal pentru ieftinirea creditelor: Robor a scăzut cu un punct într-o lună (Imagine: Andrei Spirache/Mediafax Foto)

Indicatorul afişa ieri un nivel de 2,16% pe an, adică un minim al ultimelor două luni şi jumătate.

Scăderea cu un punct procentual a dobânzilor interbancare consemnată în ultima lună este echivalentul diminuării cu peste 100 de lei a ratei lunare la un credit imobiliar de valoare medie.

Scăderea se va vedea însă iniţial în costul creditelor noi, în timp ce clienţii cu credite în derulare trebuie să aş­tepte până la finalul anului, când cele mai multe bănci şi-au setat următorul termen de actualizare a ratelor de dobândă din contracte.

Deocamdată, clienţii cu credite în derulare trebuie să plătească rate mai mari decât în vară pentru că ratele s-au actualizat la finalul lunii septembrie la un nivel al Robor de peste 3% pe an, faţă de 2,5% pe an în iunie.

Citeşte mai multe despre costurile creditării  pe www.zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici