- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Serviciile medicale private, din ce în ce mai căutate în România
Piaţa serviciillor medicale private va urca în acest an cu 13%, la 420 milioane euro, şi va trece de 600 milioane euro în 2012, susţinută de numărul tot mai mare de persoane care aleg să plătească din surse proprii deoarece sunt nemulţumite din unităţile publice sanitare, potrivit firmei PMR.
Serviciile medicale private, din ce în ce mai căutate în România (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"În 2010, piaţa de servicii medicale private, care este compusă din plăţile din surse proprii, abonamente şi asigurări medicale private, va creşte cu 13% şi se va dezvolta mult mai puternic în perioada 2011-2012", a declarat, luni, într-un comunicat, Monika Stefanczyk, şeful diviziei de analize în domeniul farmaceutic al PMR, firmă poloneză de cercetare.
Astfel, piaţa va ajunge în 2010 la 420 milioane euro, după o creştere de 15% în 2009, la 373 milioane euro. Potrivit estimărilor firmei de cercetare, în 2011 încasările jucătorilor privaţi vor atinge 609 milioane euro, în urcare cu 25% faţă de nivelul previzionat pentru 2011, de 486 milioane euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. Alegeri în SUA. Americanii își votează astăzi noul Președinte. Kamala Harris și Donald Trump duc o luptă strânsă pentru Casa Albă și Congres
-
Rusia a distrus viitorul Ucrainei. Câţi micuţi a ucis războiul început pe 24 februarie 2022
-
PNL s-a retras de la audierea Roxanei Mînzatu în Parlament
-
Acest lucru l-ar putea îngenunchea cu adevărat pe Putin. Veniturile guvernului din petrol s-au prăbuşit: scădere cu 29%
Analiza arată că toate reţelele importante de clinici mizează în aceast an pe încasări mai mari cu 10-50%.
În acest an, majoritatea operatorilor se aşteaptă la o consolidare a pieţei de servicii medicale, lanţurile mari având deja în reţea parteneri mai mici, care urmează să fie achiziţionaţi.
De asemenea, furnizorii principali de servicii medicale private intenţionează să investească, în următorii doi-trei ani, peste 200 milioane euro în spitale private.
"Piaţa de servicii medicale private din România nu este încă saturată, principalii jucători aşteptându-se la o competiţie dură în ceea ce priveşte preţurile în 2010, în special pe partea corporativă. (...) Asigurările obligatorii de sănătate abia acoperă plăţile pentru tratamente, iar românii, în general, se plâng de calitatea serviciilor din sistemul public şi lipsa unor tratamente moderne disponibile în unităţile private. În 2010, sistemul public de sănătate va avea dificultăţi cu finanţarea, ceea ce va afecta serviciile din spitale, încurajând tot mai mulţi clienţi să migreze spre sectorul privat. Ca urmare a creşterii nivelului de trai, românii nu mai vor să tolereze managementul prost, aspecul neprofesional şi lipsa de atenţie şi de amabilitate din unităţile publice", se arată în analiză.
Un alt motiv care îi determină pe tot mai mulţi români să se trateze în clinicile private este legat de faptul că furnizorii îşi permit să atragă cei mai buni medici, oferindu-le salarii de câteva ori mai mari faţă de cele ale personalului din sistemul public. Un medic într-o instituţie publică este plătit cu 200-350 euro.
În ceea ce priveşte partea de abonamente, devenite ofertă standard în pachetul salarial oferit de o mare parte dintre companii, furnizorii se aşteaptă la o stagnare a segmentului pe partea corporativă şi o creştere puternică pe retail. Abonamente garantează minimul de servicii, fiind necesare plaţi suplimentare pentru tratemente mai scumpe. Cele mai multe abonamente sunt oferite pentru servicii stomatologice, de laborator, diagnostic, maternitate şi ginecologie.
Anul trecut, erau aproximativ 380.000 de abonaţi în sistemul privat, reiesi din datele PMR.
Printre companiile care operează pe piaţa serviciilor medicale se numără Centrul Medical Unirea, Romar Medical, MedLife, Medicover, Medsana, Medcenter, Euroclinic, Gral Medical şi Sanador.
În acelaşi timp, reprezentanţii firmei de cercetare apreciază că în următorii ani se va dezvolta şi segmentul asigurărilor private de sănătate, iar companiile de profil vor începe să ia pacienţii de la furnizorii de servicii medicale.
"Piaţa de asigurări private s-a dezvoltat destul de încet în lipsa unui cadru legislativ care să definească pachetul minim de servicii şi facilităţi fiscale. În prezent, pachetul minim acoperă o gamă largă de servicii care împiedică asiguratorii privaţi să creeze oferte complete şi mai sofisticate pentru clienţii lor", se mai spune în analiză.
Segmentul are un potenţial de 400 milioane euro, dar numai 12% din acesta ar putea fi atins în 2012, potrivit estimărilor PMR.
PMR este companie poloneză de cercetare a pieţelor din centrul şi estul Europei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO