"SkyEurope informează, cu mari regrete – în special pentru pasageri şi angajaţi, dar şi pentru partenerii de afaceri – că SkyEurope Airlines AS (înregistrată în Slovacia), subsidiara operaţională a SkyEurope Holding AG (Austria), a suspendat operaţiunile după ce administratorul special responsabil cu restructurarea companiei a cerut oficial începerea procedurii de faliment", se arată într-un comunciat al companiei.
Administratorul special numit de justiţia slovacă a evaluat SkyEurope şi a ajuns la concluzia că operatorul nu dispune de fonduri suficiente pentru susţinerea operaţiunilor.
"S-a ajuns la această situaţie din cauza deciziilor recente ale furnizorilor, scăderii cererii din partea pasagerilor şi a veniturilor din trafic aerian. Compania a încercat să obţină un împrumut punte pentru a remedia golul de lichiditate, însă finanţarea nu a fost acordată", se arată în comunicat.
Reprezentanţii SkyEurope nu au fost disponibili pentru comentarii, după publicarea anunţului pe site-ul bursei de la Viena şi în presă, potrivit Reuters.
Compania aeriană şi-a început operaţiunile în 2001 şi a efectuat primul zbor de pasageri în februarie 2002.
SkyEurope a înregistrat o pierdere de 18,94 milioane de euro în anul fiscal încheiat la 30 septembrie 2008, după un rezultat negativ de 15,68 milioane de euro în anul fiscal anterior.