- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Societe Generale explică factorii care au făcut posibilă frauda de 4,9 miliarde euro
Directorul general adjunct al Societe Generale, Jean-Pierre Mustier, a declarat că trei deficienţe ale sistemului de control al riscurilor au permis unui trader al băncii să efectueze o investiţie riscantă de 50 miliarde euro pe bursele europene, provocând băncii pierderi de 4,9 miliarde de euro.
Un oficial al Societe Generale explică factorii care au făcut posibilă frauda de 4,9 miliarde euro
Traderul incriminat, Jerome Kerviel, efectua operaţiuni de arbitraj cu contracte futures, o activitate considerată ca fiind simplă şi cu riscuri reduse, potrivit site-ului postului de televiziune francez TF1.
Activităţile de arbitraj constau în achiziţia unui portofoliu de active financiare şi vânzarea simultană a unui portofoliu uşor diferit, în încercarea de a obţine un profit din diferenţa de valoare dintre cele două.
Astfel, toate achiziţiile trebuie, în mod normal, să fie compensate prin vânzări aproape identice, singura diferenţă fiind în privinţa marjei.
Frauda a constat în asumarea unor poziţii fictive pentru cel de-al doilea portofoliu, pentru a lăsa să se creadă că acestea compensează portofoliul iniţial, de active financiare.
În lipsa compensărilor, riscul legat de achiziţii a explodat fără să fie detectat de sistemul de control al băncii.
Problema este că sistemul de control automat al Societe Generale viza, în esenţă, depistarea riscurilor execesive ale unei poziţii. Sistemul nu a urmărit cu prioritate mărimea achiziţiilor, care ar fi permis detectarea unui număr neobişnuit de ridicat de comenzi de cumpărare asumate de trader, totalizând 50 de miliarde de euro.
"Una dintre primele lecţii este necesitatea de a introduce un sistem de control sistematic al mărimii nominale a tuturor operaţiunilor de arbitraj chiar dacă nu prezintă vreun risc pe piaţă", a spus Mustier.
Un alt factor care a permis producerea fraudei este faptul că Jerome Kerviel a lucrat timp de mai mulţi ani la un birou care are rolul să supravegheze activitatea traderilor, astfel încât a ştiut cum să evite sistemul de control al băncii.
Potrivit Societe Generale, cunoştinţele privind sistemul de securitate i-au permis lui Kerviel să se folosească de codurile de acces ale operatorilor de la biroul de control şi să anuleze anumite tranzacţii înainte ca acestea să fie verificate.
Cel de-al treila factor este faptul că traderul nu şi-a luat periodic vacanţă, conform regulamentului marilor instituţii financiare, sistem care face mai dificilă disimularea unor poziţii nerentabile pe piaţa de capital.
După vacanţa de vară, Kerviel ar fi trebuit să intre din nou în concediu în această iarnă, dar nu a făcut-o, invocând motive personale.
Mai mulţi dintre colegii săi au confirmat, sub protecţia anonimatului, că nu şi-a mai luat de mult vacanţă şi lucra foarte mult.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.